Prima pagină » Local » Calvarul unei femei din Iași! Agresată de propriul soț în repetate rânduri! Individul, condamnat de judecătorii ieșeni! (Exclusiv)
Calvarul unei femei din Iași! Agresată de propriul soț în repetate rânduri! Individul, condamnat de judecătorii ieșeni! (Exclusiv)

Calvarul unei femei din Iași! Agresată de propriul soț în repetate rânduri! Individul, condamnat de judecătorii ieșeni! (Exclusiv)

17 feb. 2021, 02:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Un ieșean a fost pedepsit ieri de judecători, după ce a fost acuzat că și-a agresat fosta soție. Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat pe Ilie Cătălin Fuștei la 2 ani de închisoare, pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești în formă continuată și violență în familie în formă continuată. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, individul a fost obligat să achite și daune morale în valoare totală de 4.500 de euro

O femeie din județul Iași a trecut printr-un adevărat calvar, din cauza fostului soț! Aceasta a fost agresată în repetate rânduri de către individ. În urma acestor incidente, judecătorii ieșeni l-au pedepsit pe Ilie Cătălin Fuștei.
Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat ieri pe Ilie Cătălin Fuștei la 2 ani de închisoare, pentru violență în familie în formă continuată și nerespectarea ordinelor de protecție în formă continuată.

„Instanța admite în parte acțiunea exercitată de partea civilă A.M.P. (fostă F.) și îl obligă pe inculpat să îi plătească 1.500 de euro, cu titlu de daune morale. Admite în parte acțiunea exercitată de partea civilă G.D.F., prin reprezentantul legal, și îl obligă pe inculpat să îi plătească 3.000 de euro, cu titlu de daune morale. Respinge celelalte pretenții civile formulate de către părțile civile, ca nefondate”, au precizat judecătorii ieșeni.

Ieșeanul Ilie Cătălin Fuștei, acuzat că și-a abuzat familia

Procesul lui Ilie Cătălin Fuștei a început pe 15 mai 2020. Atunci, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătorie l-au trimis în judecată pe ieșean. Acuzațiile aduse în cazul lui Fuștei: nerespectarea hotărârilor judecătorești în formă continuată și violență în familie în formă continuată. Conform anchetatorilor, pe 4 și 11 august 2018, individul a încălcat hotărârile judecătorești. De asemenea, spun oamenii legii, pe 17 martie, 17 iunie și 11 august 2018, ieșeanul ar fi avut diverse acte de violență în familie.
Procurorii ieșeni au mai susținut că, pe 13 aprilie 2018, Ilie Cătălin Fuștei și-a agresat una dintre fiice. Mai mult, pe 17 iunie 2018, individul ar fi distrus bunuri din imobil.

Un proces de divorț și un ordin de protecție

Pe data de 13 februarie 2020, magistrații din cadrul Tribunalului Iași au admis apelul formulat de A.M.F. și au dispus desfacerea căsătoriei cu Ilie Cătălin Fuștei.

„Instanța admite apelul formulat de reclamanta-pârâtă A.M.F. Admite cererea de chemare în judecată. Dispune exercitarea autorității părintești asupra minorelor exclusiv de către reclamanta-pârâtă. Încuviințează ca pârâtul-reclamant Ilie Cătălin Fuștei să exercite legături personale cu minorele după următorul program: în primul și în al treilea weekend din fiecare lună, sâmbata și duminica, în intervalul orar 10:00 – 13:00, la domiciliul minorelor, în prezența mamei. Definitivă”, au menționat judecătorii ieșeni.

Înaintea acestei sentințe, în procesul de divorț, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au admis emiterea unui ordin de protecție pe numele individului.

„Instanța admite în parte cererea de instituire a unui ordin de protecție, formulată de reclamanta A.M.F., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal pentru minorele M.R.F., G.D.F. și D.A.F., în contradictoriu cu pârâtul Ilie Cătălin Fuștei. Dispune ca pârâtul, pentru următoarele 6 luni, să pastreze o distanță minimă de 100 de metri față de reclamantă, față de minore și față de locuința acestora, din satul Bălteni, comuna Probota, județul Iași. Interzice pentru următoarele 6 luni orice contact cu victimele”, au menționat judecătorii.

Atunci, femeia le-a povestit magistraților că ieșeanul consuma frecvent băuturi alcoolice și făcea scandal, fiind agresiv fizic și verbal cu ea și cu fiicele sale. Femeia, care a trecut printr-un adevărat calvar în ultimii ani, a precizat că două dintre fiice suferă și de o afecțiune gravă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 octombrie 2024
19 octombrie 2024