Calendar ortodox 18 septembrie. Ziua de vineri este foarte importantă pentru credincioși, având în vedere că au loc două sărbători importante. Una dintre ele este cinstirea Sfântului Eumenie, episcopul Gortinei, cel care a împărțit toată averea sa cu cei nevoiași și s-a călugărit. Tot azi prăznuim Icoana Maicii Domnului „Vindecătoarea” („Țelitelnița”), care vindecă cele mai îngrozitoare boli. Credincioșii de pretutindeni respectă această zi cu sfințenie și se roagă pentru sănătate și bunăstarea familiei.
Sfântul Eumenie și Icoana Maicii Domnului – 18 septembrie
Sfântul Ierarh Eumenie, Episcopul Gortinei, a trăit în secolul al IV-lea și datorită vieții sale lipsite de păcat, a fost ales episcop al Gortinei. Se spune că acesta era cuprins de o lumină greu de ascuns, datorată harului său.
Sfântul a lăsat tot ce avea și a făcut voia Domnului. El a considerat o povară prea mare bogăția pe care o avea și a decis să împartă totul săracilor, care chiar au nevoie de averea lui. În plus, a considerat de cuviință să meargă către Domnul fără nicio avuție, ci doar cu sufletul curat, plin de credință și speranță.
Se spune despre el că era ajutorul celor mai săraci oameni ai vremii, părintele copiilor, vindecătorul bolnavilor și făcător de minuni, pe care toată lumea îl cunoștea. În Tebaidă, la o vreme de mare secetă, a adus ploaie prin rugăciune, a îmblânzit un șarpe veninos, a scos afară demoni din oameni chinuiți de răutatea Diavolului și a vindecat mulțime de bolnavi.
A trăit în sfințenie și a sfințit și pe alțăă, nu s-a abătut de la Cuvântul Domnului și a transmis mai departe învățăturile sale, către oameni de toate vârstele, de la copii, până la bătrâni. A trecut la cele veșnice în Tebaidă. Moaștele sale au ajuns în Grecia, la Raxos, locul său de naștere.
Troparul Sf Eumenie
„Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Eumenie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.”
Icoana Maicii Domnului „Vindecătoarea” („Țelitelnița”), sărbătorită tot la 18 septembrie, s-a aflat în Biserica Țilkan din regiunea Kartli, Georgia. Aceasta a fost zugrăvită pe vremea Sfintei Nina, cea întocmai cu Apostolii, și luminătoarea Georgiei (14 ianuarie).
O copie a acestei icoane se găsește la Mănăstirea Alexeev din Moscova și încă din secolul VIII se spune că aici au avut loc minuni nemaintâlnite. Oameni grav bolnavi au fost vindecați și puși pe picioare și demoni au fost alungați din sufletele lor.