Prima pagină » National » Cabană din lemn, arsă în proporţie de 90% la Sibiu. Pompierii ISU au intervenit de urgenţă

Cabană din lemn, arsă în proporţie de 90% la Sibiu. Pompierii ISU au intervenit de urgenţă

02 dec. 2020, 11:37,
Elena Nicoleta BUJOR în National

O cabană din lemn masiv care era situată în afara oraşului Avrig a fost cuprinsă de flăcări și a ars în proporție de 90%. Miercuri dimineaţă, 2 decembrie 2020, a izbucnit un incendiu din cauza unui coş de fum neprotejat, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Alina Voină.

Evenimentul nefericit a avut loc la ora 4.00. La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj SMURD, dar și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Avrig. Incendiul a curpins circa 45 de metri pătrați. După aproximativ 3 ore, pompierii ISU au reușit să lichideze incendiul.

Cauza incendiului a fost neprotejarea termică a unui coș de fum. Potrivit ISU, nu au existat victime.

„În jurul orei 4,00, incendiu cabană de lemn, situată în afara localităţii Avrig. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă pompierii militari ai Punctului de lucru Avrig cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. De asemenea au intervenit în sprijin şi membrii SVSU Avrig cu o autospecială de stingere. Incendiul, care s-a manifestat generalizat la întreaga cabană pe o suprafaţă de circa 45 de mp, a fost lichidat de către pompierii militari în aproximativ 3 ore. A ars 90% din cabană de lemn de cca 45 mp precum şi electrocasnice şi mobilier din aceasta. Cauză probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată un coş de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile”, a precizat Alina Voină.

Incendiu în Moieciu de Sus. Mai multe pensiuni au luat foc

Un incendiu puternic a izbucnit în weekend, la o clădire unde erau cazate mai multe persoane, în stațiunea Moieciu de Sus, județul Brașov, iar flăcările s-au extins și la alte două clădiri. Persoanele din interior s-au autoevacuat, din fericire.

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, pompierii au acționat cu mai multe autospeciale pentru a stinge flăcările izbucnite la acoperișul uneia dintre pensiuni. Au venit în sprijin și echipaje de la SVSU Bran, Râșnov și Cristian.

„Din primele informații, în locația de la care a pornit incendiu erau persoane cazate, acestea s-au autoevacuat, o singură persoană a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale”, precizează reprezentanții ISU Brașov.

Incendiu la Judecătoria Iași. Mai multe dosare importante s-au făcut scrum

La începutul lunii noiembrie, un birou din cadrul Judecătoriei Iași a fost cuprins de flăcări. Biroul care se află la etajul al cincilea al sediului instanței a fost distrus complet, cauza oficială fiind efectul termic al curentului electric.

Având în vedere că au ars dosare importante din lumea ieșeană, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus recent reconstituirea dosarului de contestație la executare formulat de un apropiat al clanului Corduneanu, respectiv Silviu Iulian Gîtlan. Totodată, următorul termen al cauzei a fost stabilit pentru data de 4 decembrie 2020. Atunci, judecătorii vor decide dacă pedeapsa primită de Gîtlan va fi sau nu mai mică.

„Am formulat o cerere de recunoaștere a unor perioade deja executate de către clientul meu, în urma unor sentințe emise de Curtea de Apel Suceava și de către Tribunalul Maramureș. Asta, după ce clientul meu, Silviu Iulian Gîtlan, a fost pedepsit de către Judecătoria Iași pentru refuz de recoltare a probelor biologice. Știu că această contestație la executare a fost distrusă în acel incendiu, dar dosarul a fost reconstituit”, a declarat ieri avocata Anca Drăgoi, cea care îl reprezintă pe apropiatul clanului Corduneanu.

 

Bugetul.ro
Afacerea bogătașilor lui Nicolae Ceaușescu a reînviat. La începutul mandatului fostului dictator comunist Bucureștiul era cuprins de acest business
redactia.ro
Imaginile momentului! Cum au fost săltați Nicușor Dan și iubita sa de către jandarmi și băgați în dubă
Bugetul.ro
Ilie Bolojan, dator vândut la stat. Cum a reușit să scape fostul președinte interimar de afacerea care aproape că l-a adus la sapă de lemn
a1.ro
Elena Udrea scapă de opt luni de închisoare în dosarul „Gala Bute”. A executat deja trei ani la Penitenciarul Târgșor
Playtech.ro
Pomul pe care e bine să-l plantezi în luna iunie. Aduce noroc și prosperitate
observatornews.ro
Dezastru la Salina Praid, din cauza inundaţiilor. Debitul pârâului Corund a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit în ultimii 30 de ani
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Au apărut crenvurștii Dubai. Prețul nu este mic deloc
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Simion, OUT! Au mâncat din aceeași farfurie și acum îi ia locul! Mutare ȘOC pe scena politică
Playtech.ro
Ce este interzis să faci de Înălțarea Domnului ca să-ți meargă bine tot anul. Greșeala care „alungă norocul”
Dailybusiness.ro
Cum să îți faci propriul detergent de rufe acasă, natural și foarte rezistent
RomaniaTV
Câştigător Chefi la cuţite 2025. Decizia care a schimbat totul în finală. Cum s-a câştigat premiul de 30.000 de euro!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
E groasă! Ministrul Finanţelor anunţă că nu sunt bani de plata pensiilor şi salariilor
redactia.ro
Acatistul Înălțării Domnului. Rugăciune puternică pentru luminare și ocrotire divină
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`