Prima pagină » Razboi în Ucraina » Bulgaria va trimite armament către Ucraina, după mai multe luni de discuții între partidele proruse şi proeuropene
Bulgaria va trimite armament către Ucraina, după mai multe luni de discuții între partidele proruse şi proeuropene

Bulgaria va trimite armament către Ucraina, după mai multe luni de discuții între partidele proruse şi proeuropene

16 dec. 2022, 16:15,
în Razboi în Ucraina

Parlamentul bulgar a aprobat vineri, 16 decembrie 2022, donarea de armament către Ucraina.

Bulgăria a fost până acum singura membră a NATO şi a Uniunii Europene care, alături de Ungaria, nu a trimis un astfel de ajutor.

Trimiterea de material de luptă, în principal antiaerian, a fost susţinută de 166 de deputaţi din formaţiuni euroatlantice şi respinsă de 48 de reprezentanţi ai Partidului Socialist şi ai formaţiunii ultranaţionaliste proruse Vazrajdane (Renaşterea).

Socialiştii consideră că un astfel de ajutor reprezintă o implicare în război şi contribuie la prelungirea lui și i-au cerut preşedintelui Rumen Radev, considerat prorus, să se opună prin veto trimiterii de arme în Ucraina.

În trecut, Radev a apreciat că trimiterea de arme Ucrainei contravine securităţii naţionale şi diminuează capacităţile defensive ale Bulgariei. Deşi tipul de arme care urmează să fie trimise este păstrat secret, surse militare au declarat pentru EFE că va fi donată o cantitate importantă de tunuri antiaeriene de 23 de milimetri, un model mai vechi, cu tehnologie sovietică, dar pe care Ucraina le foloseşte deja cu eficacitate pentru a doborî drone iraniene cu care Rusia bombardează periodic această ţară.

La începutul lunii, ministrul apărării interimar Dimitar Stoianov a dezvăluit că Bulgaria nu va trimite sisteme de rachete antiaeriene S-300 şi nici avioane de vânătoare MiG-29 sau Su-25.

De asemenea, premierul interimar Galab Donev a declarat în trecut că materialul trimis nu va fi folosit pe câmpul de luptă, ci pentru antrenamente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024