Budinca de macaroane cu brânză este un preparat culinar tradițional, perfect pentru momentele în care dorești o mâncare rapidă și sățioasă. Este o rețetă simplă și gustoasă care aduce aminte de mesele de familie din copilărie.
Budinca de macaroane cu brânză este un preparat foarte popular, adorat de generații, fiind un fel de mâncare ce se regăsește pe mesele fiecărui român. Ușor de preparat, acest desert poate fi servit atât cald, cât și rece, oferind o experiență culinară savuroasă, plină de savoare și texturi cremoase.
Rețeta pentru budinca de macaroane cu brânză
Budinca de macaroane cu brânză ca în copilărie. Un desert atât de simplu dar atât de gustos. Opțional, în această budincă se pot pune și stafide sau coaja de lămâie sau coaja de portocală.
Aveți nevoie de doar câteva ingrediente pentru această rețetă, precum 450 gr macaroane, 350 gr brânză telemea, 150 gr zahăr, 4 ouă, 100 ml lapte, zahăr vanilat, 50 gr unt și 2 lingurițe de sare pentru fiert macaroanele.
Pentru început se pregătesc macaroanele. Se pune apa la fiert într-o oală mare cu apă și sare. În momentul în care apa a dat în clocot, adăugați macaroanele și fierbeți-le pentru 7 minute. Între timp, pregătiți o tavă pentru cuptor, pe care-l încingeți la 190°C. Ungeți tava cu puțin unt și lasați-o deoaparte.
Se rade brânza pe răzătoarea cu ochiuri mari și se pune și ea deoparte. Într-un bol se bat ouăle împreună cu zahărul vanilat, apoi se adaugă zahărul. Se amestecă bine până se omogenizează compoziția.
Se scurg și macaroanele și se pune în tava pregătită jumătate din cantitatea de macaroane. Peste macaroane presărați jumătate din cantitatea de brânză și jumătate din cantitatea de zahăr. Se continuă la fel și cu restul de macaroane și brânză pentru ca pe deasupra să se toarne în fir subțire amestecul de ouă și lapte.
Se pun și câteva bucățele de unt și se dă tava cu budinca de macaroane la cuptor și se lasă la copt pentru 35 – 40 de minute, până ce budinca este rumenă la suprafață, deasupra se poate pune și o glazură de cacao sau ciocolată pentru a face preparatul mai interesant.
Ce trebuie să pui în acest preparat pentru a ieși cremos în interior și crocant la exterior
Macaroanele cu brânză sunt un fel de mâncare emblematică, care aduce aminte de copilărie și de mesele simple, dar gustoase. Fie că sunt dulci sau sărate, macaroanele cu brânză sunt iubite de mulți pentru gustul lor savuros și modul rapid în care pot fi preparate.
Pentru a obține acea textură crocantă la exterior și cremoasă la interior, puteți opta pentru varianta la cuptor, astfel că fierbeți pastele cu un minut mai puțin decât timpul indicat pe ambalaj.
Amestecați pastele cu untul și brânza, dar folosiți doar jumătate din cantitatea de unt. Puneți amestecul într-o tavă unsă cu unt și tapetată cu puțin pesmet. Coaceți la 180-190°C pentru 15-20 de minute, până când partea de sus se rumenește ușor.
Pentru varianta dulce nu folosiți brânză sărată. Adăugați 50-100 de grame de zahăr sau miere, după preferințe. Pentru o budincă mai consistentă adăugați 2-3 ouă în amestecul de brânză și macaroane înainte de a le pune la cuptor. Ouăle vor ajuta la coagulare și vor da o textură mai fermă preparatului.
Budinca de macaroane cu brânză este un preparat simplu, dar versatil, care poate fi adaptat după gustul fiecăruia iar secretul pentru a obține un rezultat perfect stă în echilibrul dintre ingredientele de calitate și tehnica corectă de preparare.