Prima pagină » Cancan ultimă oră » Bromania, pe numele său real Matei Dima, s-a ales cu dosar penal. Acesta s-a urcat la volan sub influența alcoolului și a drogurilor

Bromania, pe numele său real Matei Dima, s-a ales cu dosar penal. Acesta s-a urcat la volan sub influența alcoolului și a drogurilor

21 mart. 2021, 18:34,
în Cancan ultimă oră

Producătorul filmului Miami Beach – Matei Dima, alias BRomania, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliție în timp ce se afla la volan sub influența alcoolului și a drogurilor.

Concret, astăzi, 21 martie, în jurul orei 15.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 33 ani, din județul Constanța, care conducea un autoturism pe DN1E, pe raza Stațiunii Râșnov din județul Brașov.

La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism.

Cazul a fost preluat de Judecătoria Zărnești
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei, scrie Antena 3.

Cine este Matei Dima

Matei Dima, alias BRomania este un vlogger actor și regizor român. Este activ în special pe platforme sociale de Internet, precum Facebook, Instagram, YouTube, unde creează sketch-uri comice, vine-uri și show-uri de stand up.

În 2013, a fost nominalizat la categoria „Innovation of the Year” cu un videoclip făcut pentru rapper-ul Destorm pentru piesa „See Me Standing”, filmat în iunie 2013 în Los Angeles.

Matei Dima a studiat în Statele Unite ale Americii la Facultatea de Teatru cu specializări în actorie și regie de la o universitate privată din Iowa, iar după mai multe piese jucate și regizate și stand-up comedy, a obținut o bursă la New York Film Academy cu filiala în Los Angeles, unde a luat masteratul în regie.

A produs și regizat filme și seriale americane cu actori celebri precum Tamala Jones din Castle, Neil Brown Jr. din Walking Dead, Robert Ri’Chard din Jurnalele vampirilor și Lamorne Morris din serialul de comedie New Girl.

Matei Dima este reprezentat de Global Records, firma de management care se ocupă de Inna, Antonia, Lucia, The Marker. El s-a ocupat de producția pentru videoclipurile Innei „Be My Lover” și „In Your Eyes”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *