Prima pagină » National » Brașoveanul Octav Bjoza nu mai este subsecretar de stat! A fost un luptător împotriva regimului comunist
Brașoveanul Octav Bjoza nu mai este subsecretar de stat! A fost un luptător împotriva regimului comunist

Brașoveanul Octav Bjoza nu mai este subsecretar de stat! A fost un luptător împotriva regimului comunist

16 mart. 2021, 09:39,
în National

Brașoveanul Octav Bjoza nu mai este subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

Decizia, semnată de prim-ministrul Florin Cîțu, a fost publicată deja în Monitorul Oficial.

Octav Bjoza, care e din 2009 președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România (AFDPR), a fost numit, din 1 octombrie 2014, în funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 (SSRML, fostul Secretariat de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor – SSPR), în subordinea Secretariatului general al Guvernului.

După ce fostul secretar de stat al SSPR, Adrian Sanda, a fost arestat preventiv, în dosarul privind acordarea ilegală de titluri de revoluţionar, în noiembrie 2016, premierul Dacian Cioloș l-a demis și, potrivit deciziei, „subsecretarul de stat Octav Bjoza exercită atribuțiile secretarului de stat al Secretariatului până la numirea conducătorului instituției, în condițiile legii”. A îndeplinit funcția de secretar de stat timp de doi ani, revenind din 2018 la cea de subsecretar.

În prima zi de mandat ca președinte, 22 decembrie 2014, Klaus Iohannis l-a decorat pe Octav Bjoza cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, afirmând că prin acest gest recunoaște și onorează „sacrificiul și curajul de care au dat dovadă femeile și bărbații care au suferit și pierit pentru libertate în vremea comunismului și în zilele din decembrie ’89”.

În 2013, Octav Bjoza a primit Decorația Regală „Nihil Sine Deo”. Brașoveanul a fost invitat la Castelul Peleș, de către Regele Mihai, decorația fiindu-i acordată tot în numele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`