Boris Johnson și-a pierdut cel mai bun job

Este exact ceea ce a declarat ex-premierul Marii Britanii în momentul în care a demisionat. Și probabil așa și stau lucrurile. Este de presupus că în Marea Britanie cel mai bun job este cel de prim-ministru. Atunci când nu-ți asumi nicio răspundere. Nu putem, totuși, să ignorăm ceea ce s-a întâmplat începând din 2016. Anul în care, printr-un referendum la care a răspuns o populație dezinformată, s-a luat decizia Brexit-ului. A ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Cel mai important promotor al acestei decizii dramatice a fost Boris Johnson.

Estimările din 2016 făcute de cei mai competenți specialiști și confirmate de Institutul Național de Cercetări Economice și Sociale din Marea Britanie arătau, în linii generale, că pierderea, până în 2030, s-ar fi situat între 770 de miliarde de lire sterline și 1000 de miliarde de lire sterline. Și cam asta s-a și întâmplat. Marea Britanie a pierdut o parte consistentă din PIB și, la rândul său, fiecare locuitor a avut de pierdut. În tot acest interval de timp nimeni nu și-a cerut scuze în fața cetățenilor, a alegătorilor din Marea Britanie pentru faptul că, prin propaganda pro- Brexit făcută atunci, oamenii au fost dezinformați și aduși în situația în care, luați de val, au votat la referendum pentru ieșirea Marii Britanii din UE. Iar în capul listei celor vinovați s-a plasat Boris Johnson. Care a și fost recompensat pentru această ispravă prin înalta poziție de premier al Marii Britanii. Cel mai bun job, cum s-a exprimat el însuși în urmă cu două zile.

Stirile PROTV

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale

RomaniaTV

ULTIMA ORĂ! Cutremur cu magnitudinea 4,9. Anunțul făcut de INFP

Ironia face că Boris Johnson nu din acest motiv, al Brexit-ului și consecințelor acestuia, a fost adus în situația de a-și prezenta demisia. După opinia mea, nu au fost prevalente nici măcar disputele politice interne. Cred că acest personaj atipic s-a poziționat într-o istorie de politică externă extrem de importantă, războiul din Ucraina, într-un mod cu totul și cu totul atipic, pentru ceea ce în mod tradițional înseamnă politica Marii Britanii. Cu excepția celui de-Al Doilea Război Mondial, când „perfidul Albion” nu a avut încotro, și, ulterior, cu excepția scurtului război pentru recucerirea insulelor Falkland, Marea Britanie a jucat în plan extern, de fiecare dată, la mai multe capete. A făcut o politică duplicitară. A încercat și a reușit să scoată profit și din aparenta pierdere, și din aparentul câștig. În mod surprinzător însă, în ceea ce privește războiul din Ucraina, Boris Johnson, în numele Marii Britanii, s-a aruncat literalmente cu capul înainte. A angajat puterea insulară într-o competiție grea, probabil imposibil de câștigat. Și am convingerea că adversarrii săi politici au sesizat și au sancționat acest tip de aventurism.

Ironia sorții face ca Boris Johnson să plătească pentru războiul din Ucraina și pentru angajamentele Marii Britanii față de Volodimir Zelenski ceea ce nu a plătit pentru o vină mult mai mare, cea a Brexit-ului.