Procurorii ieșeni au decis ca vila interlopului Adrian Corduneanu a fost pusă sub sechestru. Procurorii ieșeni vor să afle de unde a avut acesta bani pentru a o construi, având în vedere că vorbim de câteva sute de mii de euro, iar Adrian Corduneanu nu are nici un venit stabil. Cel mai probabil, pe toata perioada anchetei, sechestrul va fi menținut, iar dacă procurorii vor dovedi că acesta nu avea de unde obține bani decât din fapte ilegale, ar putea decide ca vila să fie valorificată pentru recuperarea unor presupuse prejudicii.
In comunicatul transmis recent de anchetatori, se arată că a fost instituit sechestru asigurător pe un imobil tip vilă, în valoare de aproximativ 200.000 de euro.
„În urma celor 42 de percheziții efectuate la data de 31 octombrie anul curent, 35 de persoane au fost conduse la sediul Poliției din Iași, în vederea continuării cercetărilor.
La finalizarea audierilor, 15 persoane au fost reținute de procurori, pentru 24 de ore, iar față de o altă persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar. În cursul zilei de astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă a celor 15 persoane reținute.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperiți și ridicați 50.680 de euro, 33.000 de lei, 2,2 kg de aur, 2 pistoale, dintre care unul cu piper și unul de tip Airsoft, 12 cuțite și săbii, spray-uri lacrimogene, 55 de telefoane mobile, documente ce ar conține evidența operațiunilor de cămătărie și acte de proprietate pentru bunuri imobile.
De asemenea, a fost instituit sechestru asigurător pe un imobil tip vilă, în valoare de aproximativ 200.000 de euro”, a declarat IPJ Iași.