Prima pagină » Stiri si curiozitati » Boli cauzate de farmece: Simptome și metode de dezlegare

Boli cauzate de farmece: Simptome și metode de dezlegare

06 sept. 2021, 09:12,
în Stiri si curiozitati

Farmecele există de milioane de ani și continuă să existe chiar și în zilele noastre. Ele se folosesc pentru destrămarea familiilor, despărțirea cuplurilor, pentru ca un cuplu să nu mai poată avea copii sau, pur și simplu, pentru ca persoana vizată să se îmbolnăvească.

Există o multitudine de boli cauzate de farmece, însoțite de simptome variate. De aceea, în rândurile următoare vă vom prezenta care sunt cele mai comune simptome și vă vom recomanda câteva metode prin care vă puteți dezlega de vorbele, pe care o persoană răuvoitoare le-a îndreptat asupra voastră.

Boli cauzate de farmece: Simptome comune

Simptomele pe care le poate avea o persoană atinsă de farmece sunt: dureri îngrozitoare de cap – fie la frunte, fie între ochi, fie în spatele capului, palpitații, amorțeli ale mâinilor sau ale picioarelor, nemulțumiri în familie pentru lucruri mai puțin însemnate, agitație, senzație de nod în gât sau greutate în piept, lene excesivă, sentimentul că ceva merge prin corp cu mare viteză, boli nedepistate de medici, temeri, melancolie.

Aceste simptome nu trebuie să vă ducă imediat cu gândul că vi s-au făcut farmece. Capul greu sau o apăsare în piept nu sunt neapărat efectele unui farmec. De asemenea, există și persoane care nu cred că li s-au făcut farmece, chiar dacă găsesc în pragul ușii diferite semne ( de exemplu, urme de broaște).

Deloc de neglijat sunt și acei oameni care insistă că li s-au făcut farmece și confundă stările de oboseală cu manifestări ale magiei.

Cei care sunt în măsură să spună dacă cineva este, sau nu, sub influența farmecelor sunt preoții.

Cum pot fi dezlegate farmecele

Singurul mijloc prin care puteți scăpa de farmece este să vă întoarceți sincer la Hristos, prin intermediul spovedaiei, al pocăinței și al Sfintei Împărtășanii.

“Nu te amăgi, creştine, îţi spun că nici lupul nu devine vreodată oaie, conform zicătorii, nici diavolul nu devine vreodată doctor şi mai uşor ar putea să îngheţe focul şi să ardă zăpada, decât să vindece cu adevărat diavolul, deoarece este întotdeauna neputincios. Şi dacă am presupune că ar putea să te vindece trebuie să cunoşti că nu vrea această deoarece sănătatea omului este un lucru bun, ori diavolul urăşte întotdeauna cele bune, de aceea se numeşte urător de bine”, spunea Sfântul Nicodim Aghioritul.

Pentru ca vrăjile să fie dezlegate trebuie să credeți cu tărie în Hristos. Atunci, preotul va veni să vă sfințească spațiul în care locuiți, citind exorcismele Bisericii, ale Marelui Vasile, ale Sfântului Ioan Gură de Aur, care sunt scrise în Molitfelnicul Bisericii noastre.

Metode simple de dezlegare ale farmecelor

Din momentul în care preotul a descoperit că v-au fost făcute farmece, nu trebuie să mergeți descântător, vrăjitor sau ghicitor, deoarece situaţia se poate înrăutăţi. Dezlegarea de farmece se face cu ajutorul următoarelor: spovedanie curată și generală ( din anii copilăriei și până în momentul prezent), repetată la fiecare 40-50 de zile sau de fiecare dată când vă simțiți sufletul greu, să vă împărtășiți cât de des vă este permis de către peot, să mergeţi în mod obligatoriu în fiecare duminică la Biserică.

De asemenea, trebuie ca în fiecare dimineață să luați anafură și să beți agheasmă. Trebuie să postiți atât miercurea și vinerea, cât și în marile posturi din an. În casa voastră trebuie să faceți sfeştanie şi să se citească dezlegările Marelui Vasile, iar zilnic să stropiți cu această agheasmă prin casă. Dimineața și seara trebuie să citiți rugăciuni, să tămâiați în fiecare zi șisă aprindeți candela. În fiecare zi, să citiți un capitol din Noul Testament și, cel mai important, să-i iertați din inimă pe care v-au făcut vrăjile și v-au distrus viața și sănătatea. Ura duce și la mai multă ură, fapt ce vă poate împiedica vindecarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024