Prima pagină » Cancan ultimă oră » Bogdan de la Ploiești, moment special pe scenă, alături de mama lui. Femeia care i-a dat viață manelistului a cântat pentru prima dată: „Scot o piesă cu ea?”

Bogdan de la Ploiești, moment special pe scenă, alături de mama lui. Femeia care i-a dat viață manelistului a cântat pentru prima dată: „Scot o piesă cu ea?”

17 aug. 2024, 15:00,
în Cancan ultimă oră

Bogdan de la Ploiești spunea mereu că are o relație specială cu sora și mama lui. Despre cele două se știu puține detalii, dar manelistul avea întotdeauna cuvinte de laudă la adresa lor. De curând, și-a surprins fanii, în timpul unui concert din Costinești, acolo unde mama lui a cântat în premieră.

Nu de puține ori, Bogdan de la Ploiești și-a luat mama la concerte. Și în trecut a încurajat-o să urce pe scenă și au fost momente în care i-a dedicat unele piese. Doar că, de curând, manelistul a întrecut orice așteptare, asta pentru că mama lui a cântat în premieră, mulți fiind de părere că de la femeia care i-a dat viață a moștenit și talentul.

Mama lui Bogdan de la Ploiești a cântat în premieră

Încă dinainte să ajungă la clubul unde a avut loc concertul din Costinești, Bogdan de la Ploiești promitea că va face show și se pare că s-a ținut de cuvânt, dacă e să judecăm după reacțiile celor prezenți la concert. La un moment dat, manelistul și-a chemat mama pe scenă și a încurajat-o să cânte pentru prima dată.

„Îi tremură vocea. Mulțumim! E pentru prima dată, e premieră când o pun pe mama mea să cânte, vă spun din toată inima. De atâția ani de zile, nu am pus-o niciodată, deci e premieră asta, sigur o să rupă pe TikTok”, a spus Bogdan de la Ploiești, după ce mama lui a cântat în premieră.

Ulterior, atunci când a urcat videoclipul pe TikTok, Bogdan de la Ploiești și-a întrebat fanii dacă le-ar plăcea să scoată o piesă împreună cu mama lui, cei mai mulți dintre internauți fiind de părere că de la ea a moștenit talentul și că ar face o echipă bună și la capitolul muzică.

„Am pus-o pe mama să cânte pe scenă. Ce facem, scot o piesă cu ea?”, a scris Bogdan de la Ploiești, pe TikTok.

Și Cristina Pucean are o relație apropiată cu mama lui Bogdan de la Ploiești

Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean au aniversat luna trecută doi ani de când sunt împreună. Și dansatoarea are o relație apropiată cu mama manelistului și o surprindeau, mai ales în momentele importante cu daruri și buchete de flori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`