Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași, ascunde subiectul vizitei unui ambasador la sediul instituției. Deși ambasadorul Republicii Coreea în România a arătat de ce a venit în Iași, prefectul județului a prezentat o altă versiune
Culmea penibilului în administrația din județul Iași! Motivul vizitei unui înalt demnitar străin în județul Iași a fost ascuns chiar de conducerea Prefecturii. Marți, 15 februarie 2022, în Iași a fost prezent Kim Yong Ho, ambasador al Republicii Coreea în România. Ambasadorul s-a întâlnit cu prefectul Bogdan Cojocaru, dar și cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) și cei ai Biroului de Emigrări. Tema discuției a fost legată de situația coreenilor din Ucraina ce ar putea ajunge la Iași. Doar că prefectul a evitat să spună public acest lucru și a prezentat o altă versiune.
Cenzură aplicată de Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași
Reprezentanții Ambasadei au discutat despre situația tensionată din Ucraina în urma conflictului mocnit cu Rusia, dar și despre acordarea sprijinul cetățenilor coreeni care vor să intre în România.
”Vizită la Reuniunea Guvernului statului Iași și măsuri privind situația din Ucraina. Ambasada noastră a vizitat guvernul provincial Iași, discuțiile vizând intrarea fără probleme a cetățenilor coreeni în România din Ucraina. La întâlnire, Ambasada noastră a solicitat guvernului statului Iași să acorde o mare atenție și sprijin, dacă este necesar, când cetățenii coreeni intră din Ucraina în România. Prefectul Cojocaru a mai spus că județul le va acorda multă atenție coreenilor care vor intra în Iași și că va depune toate eforturile pentru a oferi sprijinul necesar!”, se arată într-o postare a Ambasadei Republicii Coreea în România.
Prefectul județului Iași a ascuns motivul principal al vizitei
Doar că prefectul Bogdan Cojocaru a prezentat o altă versiune a vizitei ambasadorului coreean. Cojocaru a punctat aceleași chestiuni clasice legate de investiții, de oportunități de afaceri, pe care le face orice ambasador care vine în județul Iași.
”Am avut onoarea de a primi astăzi (marți, 15 februarie 2022) vizita Excelenței Sale, domnul Kim Yong Ho, ambasador al Republicii Coreea în România. Unul dintre subiectele abordate în cadrul discuțiilor a vizat colaborarea economică în județul Iași nefiind înregistrată nicio societate cu capital din această țară. De aceea, am discutat cu Excelența Sa despre posibilitatea de a promova Iașul ca zonă propice de investiții pentru firme din Republica Coreea, având în vedere specificul universitar și cultural al județului nostru”, a susținut Bogdan Cojocaru.
Actualul prefect a fost implicat și într-un scandal legat de obținerea unei diplome de master la un ONG al PSD.
Se caută tabere de refugiați în județul Iași
Ministerul de Interne le-a cerut județelor din nordul țării să caute oportunități pentru instalarea unor tabere de refugiați pentru ucraineni. În calcul a fost luat și județul Iași. Autoritățile ieșene au susținut că analizează toate spațiile care ar putea găzdui refugiați, de proiect urmând a se ocupa Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
”În cazul în care va fi nevoie, noi vom fi pregătiți. Nu ne pregătim pentru un anumit număr, în momentul de față doar identificăm posibile zone în care ar putea fi amplasate astfel de tabere, respectând condițiile impuse de Inspectoratul General. Așa cum am spus și la început, suntem în analiză și încercăm să identificăm cele mai bune spații, zone pentru astfel de activități”, a susținut Bogdan Cojocaru.
Cel mai probabil, Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași, s-a grăbit cu declarațiile, astfel încât acum încearcă să minimizeze situația pentru a ieși basma curată.