Bogdan Abălași, prim-vicepreședinte al Pro România Iaşi, a cerut celor de la Partidul Național Liberal să iniţieze un proiect de hotărâre prin care Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, să poată fi demis din funcția pe care o deține. Acesta consideră consideră că „inacțiunea liberalilor este condamnabilă” și că nu dacă nu iau o decizie nici în al doisprezecelea ceas înseamnă că sun părtași la toate acținile înfăptuite în defavoarea ieșenilor.
„Observ cu stupoare atitudinea președintelui CJ, Maricel Popa fata de cheltuirea banilor publici necesari construcției spitalului mobil COVID de la Letcani. Îmi este din ce în ce mai clar faptul ca acțiunea sa a fost una politicianistă, de prost gust, sfidând legea și bunul simț, arătând un dezinteres total față de interesele comunității. Cu aceeași stupoare observ reacția aleșilor judeteni, a celor care se afla în opoziție la nivel județean, reactie care ma duce cu gândul la un blat între liderii PSD Iași cu liderii PNL Iași, blat consfințit nu numai la nivel local ci și la nivel național.
«Inacțiunea liberalilor este condamnabilă»
Care sunt argumentele in sustinerea aceastei opinii? După ce au aprobat cu unanimitate de voturi alocarea fondurilor, din bugetul judetului, pentru spitalul mobil covid, consilierii judeteni liberali se complac în a acționa doar mediatic, fără a folosi pârghiile legale și democratice pentru a sancționa reaua credinta și ineficiența presedintelui Consiliului Judetean Iasi. Dacă liberalii și-ar dori cu adevărat stoparea incompetenței președintelui Consiliului Judetean, Popa Maricel, pot iniția un proiect de hotărâre pentru demiterea acestuia din functia de președinte CJ, conform Legii Administrației Publice Locale.
Inacțiunea liberalilor este condamnabilă. Au pârghiile legale, dar nu se folosesc. Nu le folosesc pentru că interesul de partid este mai presus decât interesul cetățenilor județului Iași. Orice zi cu Popa Maricel la conducerea Consiliului Judetean înseamnă proasta administrare a judetului, totul cu complicitatea liberalilor. Trăiesc cu speranța că sunt și aleși judeteni de buna credinta, de aceea îi provoc pe liberali, in al doisprezecelea ceas, dacă le pasă de interesele județului Iași și nu au făcut blat cu Popa Maricel, să inițieze procedura încetării mandatului de președinte CJ a acestuia. Altminteri sunt părtași la cheltuirea ineficienta și defectuoasă a banilor publici”, a declarat Bogdan Abălași, prim-vicepreședinte al Pro România Iaşi.