Prima pagină » Sanatate » Boala Behcet sau boala Drumului Mătăsii. Cum se poate trata inflamația vaselor de sânge

Boala Behcet sau boala Drumului Mătăsii. Cum se poate trata inflamația vaselor de sânge

15 ian. 2025, 09:35,
în Sanatate

Boala Behcet poate provoca probleme în cavitatea bucală și zona genitală, sub formă de ulcerații recurente. Această afecțiune este asociată, în principal, cu inflamația atât a vaselor de sânge, cât și a ochilor, deși adesea cauzează multe alte probleme în întregul corp.

Cunoscută și sub numele de boala Drumului Mătăsii, este o afecțiune inflamatorie cronică, provocată de vasculită (inflamația vaselor de sânge), care afectează și deteriorează atât arterele, cât și venele. Oricine poate dezvolta această boală la orice vârstă, deși simptomele încep, de obicei, să apară între 20 și 30 de ani.

Cum se manifestă boala Behcet

Principalele simptome includ ulcerații bucale și/sau ulcerații genitale care revin constant, dureri de piele și articulații, precum și inflamație la nivelul ochilor. Creierul, nervii, plămânii, tractul intestinal și rinichii pot fi, de asemenea, afectați. Aftele bucale apar, la un moment dat, la toți pacienții, iar de obicei sunt recurente și dureroase. Ulcerațiile arată ca afta obișnuită, dar sunt mai numeroase, frecvente și dureroase. Adesea, acestea sunt primul simptom pe care o persoană îl observă și pot apărea cu mult înainte ca orice alt semn să apară. Formele bucale sunt vizibile pe buze, limbă și interiorul obrajilor. Leziunile genitale arată similar cu cele bucale și pot fi dureroase, dar nu sunt la fel de frecvente ca aftele. Ele apar pe scrot la bărbați și pe vulvă la femei. Inflamația oculară poate provoca durere, vedere încețoșată, sensibilitate la lumină, lacrimi sau roșeață oculară. Boala Behcet poate duce, în cele din urmă, la pierderea vederii. Problemele pielii sunt un simptom comun, iar acestea se pot manifesta ca acnee sau noduli moi, în formă de monedă, sau ulcere care pot fi superficiale ori adânci și dureroase. O umflătură roșie sau o rană poate apărea dacă pielea este zgâriată ori înțepată. Durerea articulară este comună, iar gleznele, genunchii, coatele și șoldurile sunt cel mai adesea afectate. Inflamația articulațiilor cauzează umflături, roșeață și sensibilitate, deși de obicei nu provoacă daune permanente.

Inflamația venelor poate duce la cheaguri și blocaje sau poate cauza închiderea completă a unei vene. Poate afecta atât venele superficiale, cele apropiate de suprafața pielii, cât și venele profunde. În plus, poate deteriora și cea mai mare venă din corp, ceea ce ar putea duce la probleme grave de sănătate. Aceste probleme sunt cauzate de inflamație, nu de o defecțiune a sistemului de coagulare al corpului. Creierul, în special meningele, ar putea fi, de asemenea, afectat. Simptomele inflamației la nivelul creierului includ febră, dureri de cap, gât rigid și dificultăți în coordonarea mișcărilor. Un accident vascular cerebral este, de asemenea, posibil și apare atunci când vasele de sânge din creier sunt fie blocate, fie rupte. Caracteristicile tractului gastrointestinal includ dureri abdominale sau sânge în scaun, cauzate de leziuni similare celor observate în zona bucală și genitală. Leziunile din tractul gastrointestinal sunt mai periculoase, deoarece pot provoca sângerări și/sau ruperea intestinului. Alte organe, cum ar fi plămânii sau rinichii, și vasele mari pot fi afectate ocazional.

Cum se poate trata inflamația

Nu există un singur test de laborator care să poată diagnostica boala Behcet. Diagnosticul este stabilit, de obicei, pe baza simptomelor, inclusiv cât de des (de obicei, de cel puțin trei ori pe an) revin ulcerele bucale. În plus, cel puțin două dintre restul semnelor, respectiv leziuni genitale, inflamația ochilor, probleme ale pielii sau un test de patergie pozitiv. Acest examen evaluează funcționalitatea sistemului imunitar, se efectuează prin înțeparea pielii, apoi se verifică dacă apare o umflătură roșie la câteva zile după test. Pentru a face diagnosticul corect, trebuie excluse alte boli care produc ulcerații bucale și seamănă strâns cu boala Behcet. Un medic specialist poate solicita un test de sânge, care poate ajuta la excluderea unor astfel de afecțiuni, inclusiv lupusul sistemic, boala Crohn (o afecțiune inflamatorie intestinală) și alte forme de vasculită.

Deși în prezent nu există un tratament cunoscut pentru această boală, există diferite medicamente care pot fi utilizate pentru a ajuta la gestionarea simptomelor, însă un specialist este singura persoană pe care o poți consulta în acest caz. Corticosteroizii sunt principalul tratament, deoarece suprimă inflamația și funcția imună. Colchicina poate ajuta la afecțiunile bucale, leziunile genitale și, posibil, la durerile articulare. De asemenea, factorul de necroză tumorală este utilizat în cazuri mai severe. Deoarece acestea sunt medicamente imunodepresive, pot să te facă mai susceptibil la alte infecții. În funcție de severitatea afecțiunii, medicul poate sugera utilizarea unor picături pentru ochi, ape de gură și unguente pentru piele pentru a controla această boală și simptomele sale, înainte de a decide o chemă de tratament. Deși boala Behcet nu este fatală, poate duce la o serie de probleme de sănătate și medicale în întregul corp, majoritatea dintre acestea cauzând durere.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Ce șanse are Mihaela Rădulescu să moștenească averea uriașă lui Felix Baumgartner 
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
Ada Galeș a fost diagnosticată cu cancer la 34 de ani. Actrița urmează să fie operată pentru a patra oară. Ce mesaj a transmis
Playtech.ro
Înmormântarea lui Felix Baumgartner, amânată. Italienii refuză să elibereze trupul neînsuflețit al parașutistului. Ce investighează
observatornews.ro
Scandalul PSD-PNL a ajuns la etapa "amante" şi "ciumpalaci". Miza tăierilor anunţate de Bolojan
Playsport.ro
Un tânăr a ajuns la balamuc după ce ChatGPT i-a validat teoriile despre metafizică și...
Evz.ro
Apare o nouă companie aeriană low-cost. Unde va zbura
realitatea.net
Creșterile salariale de la începutul anului, anulate de austeritatea lui Bolojan. Câți bani pierd 1,8 milioane de angajați: calcule BNS - VIDEO
SportpeSurse
Cum e privită Mihaela Rădulescu în Austria după moartea prematură a lui Felix Baumgartner
Playtech.ro
Pensionarii care ar urma să piardă peste 400 de lei din pensii de la 1 ianuarie 2026. Creşterea anunţată iniţial nu se mai aplică
Dailybusiness.ro
Produsul care aduce profit mai târziu decât se așteptau producătorii din România: „Piața era saturată de cele din Grecia”
RomaniaTV
SCANDAL în showbiz! Alexia Eram și Mario Fresh s-au certat într-un club de fițe din Mamaia. De față erau și iubiții lor. Aris a intervenit între ei!
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Ce se întâmplă cu autopsia lui Felix Baumgartner. Abia acum s-a aflat decizia șocantă a autorităților
redactia.ro
De ce a murit, de fapt, Felix Baumgartner
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 iulie 2025
22 iulie 2025