Prima pagină » Actualitate » Biografia secretă a lui Florian Coldea. Fostul șef SRI a fost repetent și a picat examenul de licență
Biografia secretă a lui Florian Coldea. Fostul șef SRI a fost repetent și a picat examenul de licență

Biografia secretă a lui Florian Coldea. Fostul șef SRI a fost repetent și a picat examenul de licență

01 iul. 2024, 14:32,
BZI.ro, în Actualitate

Biografia secretă a generalului SRI Florian Coldea este o poveste fascinantă despre cum un tânăr din județul Arad a devenit unul dintre cei mai influenți lideri din lumea serviciilor secrete din România și a ajuns să murdărească imaginea instituției.

Florian Coldea s-a născut în 1971 în comuna Târnova din județul Arad, s-a alăturat SRI în 1996, intrând în lumea serviciilor secrete din România, şi a parcurs un drum sinuos către vârful SRI, devenind nu doar prim-adjunct al directorului, ci și cetățean de onoare al comunei sale natale, chiar de a nenorocit mii de afaceriști români.

Biografia secretă a lui Florian Coldea

Debutul său în SRI nu a fost lipsit de obstacole, căci a picat în 1995 examenul de licență înainte de a reuși din a doua încercare la Facultatea de Psihosociologie a Academiei Naționale de Informații. Nu a fost singurul eșec în materie de învățământ superior. După absolvirea Liceului Industrial nr. 11 din Arad, prima sa tentativă de a obține o diplomă universitară a făcut-o la Institutul Politehnic din Timișoara.

Acest lider a rămas repetent și din acel moment a beneficiat de protecția și ajutorul unei rude cu mama sa, generalul Dan Gheorghe, un ofițer de carieră în domeniul informațiilor. Acesta lucra în cadrul Securității încă de pe vremea generalului Iulian Vlad. Revoluția din Decembrie 1989 l-a găsit pe acesta în cadrul USLA, într-o funcție de comandă, fiind un personaj extrem de important în cariera lui Florian Coldea, scrie EVZ.

Una dintre întrebările care planează asupra biografiei sale este legată de modul în care a devenit favoritul fostului președinte Traian Băsescu. Florian Coldea nu avea profilul clasic al unui ofițer SRI, dar intervenția și sprijinul generalului Dan Gheorghe au fost cruciale pentru avansarea sa în carieră.

Din 1996 până în 2005, când avea gradul de maior SRI, a fost sub aripa protectoare a unchiului său, Dan Gheorghe. Legăturile generalui cu comandatul Brigăzii Antitero erau extrem de solide încă dinainte de 1989 și i-au asigurat lui Florian Coldea mai multe funcții. Nu trebuie să ne mire faptul că Florian Coldea a fost încadrat la Brigada Antitero din cadrul SRI, fostul comandant fiind cel care a intervenit pentru mutarea sa în aceea zonă. Ascensiunea lui Florian Coldea în ierarhia SRI a fost marcată de momente cheie, precum participarea la operațiunea de salvare a jurnaliștilor răpiți în Irak și gestionarea crizei ostaticilor. Traian Băsescu l-a remarcat rapid și l-a promovat în poziții de conducere în cadrul SRI, acordându-i încrederea necesară pentru a deveni unul dintre cei mai tineri generali de informații din istoria României. Președintele l-a făcut direct prim-adjunct al directorului SRI, o perioadă scurtă fiind ca interimar director al serviciului, în 2007, după fuga lui Omar Hayssam din România, când Traian Băsescu a cerut demisia tuturor șefilor structurilor informative, inclusiv a directorului de la acea vreme al SRI, Radu Timofte!

Practic, un ofițer SRI care până la acel moment avea gradul de maior urma să conducă generali cu trei stele, astfel că în 27 iulie 2005 a fost avansat la gradul de locotenent-colonel și numit prim-adjunct al directorului SRI, la 1 august 2005. La 34 de ani, Florian Coldea avea un grad important şi funcția era cea mai înaltă la care putea aspira un ofițer SRI.

Iată succesiunea gradelor în cazul lui Florian Coldea:

locotenent-colonel în 2005 (34 de ani)
colonel în 2006 (35 de ani)
general de brigadă în 2008 (37 de ani)
general-maior în 2012 (41 de ani)
general-locotenent în 2014 (43 de ani)

Fostul șef SRI, pus sub control judiciar

Cu toate acestea, cariera lui Florian Coldea nu a fost lipsită de controverse. Scandalul bilețelelor, în care informații sensibile despre judecătorii Curții Constituționale au ajuns la liderul PSD, Mircea Geoană, a fost unul dintre momentele cheie ale carierei sale în care ne-a arătat cu adevărat pe principii are și cum urma să tradeze și să vândă românii pentru funcții și bani. Cu sprijinul politic al unor figuri precum Gabriel Oprea și Radu Stroe, Florian Coldea a reușit să-și mențină poziția în cadrul SRI, chiar și în fața unor acuzații de poliție politică.

Vă aducem aminte că Florian Coldea a fost pus sub control judiciar, la fel și fostul general SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăila.

Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat la DNA pe foştii generali SRI Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, a declarat că aceştia i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de 4 ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene.

Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a fost condamnat în luna februarie de Tribunalul Bucureşti la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro.

Comentarii
  • Nu-i de mirare, în România se practică de mult timp!! Toți nenorociții ajunj în funcții ”cheie”, iar celor care învață cu adevărat, li se închid ușile-n nas!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *