Prima pagină » Cancan » Biografia lui Codin Maticiuc nu este prezentă pe Wikipedia! Cine este „craiul de Dorobanți”

Biografia lui Codin Maticiuc nu este prezentă pe Wikipedia! Cine este „craiul de Dorobanți”

02 mart. 2022, 14:20,
în Cancan

Internauții au fost tot mai curioși cu privire la viața „craiului de Dorobanți”, însă Codin Maticiuc nu este prezent pe Wikipedia. După nașterea fetiței sale, acesta și-a petrecut din ce în ce mai mult timp în sânul familiei, ocupându-se de proiectele sale cinematografice. Vedeta s-a remarcat și prin implicarea în Fundația Filantropică Metropolis, înființată de către părinții vedetei. Actorul a oferit ajutor și refugiaților ucrainieni.

Când vine vorba despre propria persoană, Codin Maticiuc este foarte dur. Acesta se descrie ca fiind leneș și superficial. Actorul este de părere că nu s-a născut în locul potrivit primind de multe ori critici la cariera sa cinematografică. Vedeta este de părere că ar fi fost mai potrivit la Hollywood și că majoritatea persoanelor de la care a primit critici nu au văzut nici un film cu el.

Codin Maticiuc nu este prezent pe Wikipedia: detalii incendiare din viața actorului

Codin Maticiuc, în vârstă de 41 de ani, s-a făcut remarcat prin relațiile pe care le-a avut cu cele mai cunoscute femei din România. Acesta deține mai multe afaceri alături de tatăl său, având numeroase proprietăți de lux și mașini scumpe. De asemenea, acesta s-a remarcat și prin proiectele sale cinematografice, cel mai cunoscut fiind „Miami Bici”. Cel mai recent film al său este „Investitorii”. În această producție apar și alte nume celebre din România, cum ar fi: Maria Popovici, Cosmin Natanticu și Diana Sar. Actorul a absolvit Liceul Teoretic „Jean Monnet” și Universitatea Româno-Americană. Pe lângă creațiile sale cinematografice, acesta a publicat și două cărți: „Consumatorul de suflete” și „Viața lui Nuțu Cămătaru. Dresor de lei și de fraieri”. În ceea ce privește viața de familie, acesta o are iubită pe Ana Pandeli, femeia ce i-a dăruit și o fiică. Codin a început să-și petreacă mai mult timp acasă, lângă familia sa, după ce s-a născut fiica acestuia. Cei doi nu doresc ca familia lor să fie în centrul reflectoarelor, nu vorbesc public despre acest subiect, iar actorul a rărit apariția la anumite evenimente și emisiuni.

Ajutorul oferit de actor refugiaților ucraineni

Codin Maticiuc s-a implicat în multe evenimente caritabile. Acesta face parte din Fundația Filantropică Metropolis, deschisă de către părinții acestuia. Actorul s-a implicat și  în ajutorul oferit refugiaților ucraineni, aceștia trecând în momentele de față prin clipe grele. Vedeta a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj cu privire la acest trist eveniment, încercând să îi determine și pe urmăritori săi să ofere ajutor.

„Ca să nu înnebunim am pus osul la treabă. Am închiriat apartamente într-un apart-hotel și cazam refugiați, prioritizând familiile cu copii. Îi hrănim cu fonduri proprii și cu ajutorul partenerilor noștri.”, a postat Codin Maticiuc pe o rețea de socializare.

Actorul a postat pe pagina de Youtube un podcast alături de Mircea Barbu și Alex Braga, unde explică care este situația în Kiev și îndrumă publicul să sprijine cum poate refugiații ucraineni. 

„Vreți să ajutați și e de apreciat. Eu care răspund tuturor mesajelor acum NU mai fac față. Vă las la comentarii un link cu podcastul făcut SPECIAL pentru asta.”, a scris actorul pe pagina sa de Facebook.

Chiar dacă Codin Maticiuc nu este prezent pe Wikipedia, vedeta este destul de activă pe rețelele de socializare unde promovează evenimentele caritabile și proiectele pe care le are în industria cinematografică.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Care este motivul, de fapt,  pentru care italienii nu au eliberat trupul neînsuflețit a lui Felix Baumgartner. Familia austriacului se revoltă
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
Ada Galeș a fost diagnosticată cu cancer la 34 de ani. Actrița urmează să fie operată pentru a patra oară. Ce mesaj a transmis
Playtech.ro
Înmormântarea lui Felix Baumgartner, amânată. Italienii refuză să elibereze trupul neînsuflețit al parașutistului. Ce investighează
observatornews.ro
Rezultate Titularizare 2025. Edu.ro a publicat notele profesorilor, înainte de contestaţii
Playsport.ro
Fostul șef ANPC Horia Constantinescu, despre activitatea lui Piedone. „Show mult, cancan. Și-a luat instituția pe persoană fizică”
Evz.ro
Cât pepene roșu e bine să mănânci? Exagerările costă
realitatea.net
Creșterile salariale de la începutul anului, anulate de austeritatea lui Bolojan. Câți bani pierd 1,8 milioane de angajați: calcule BNS - VIDEO
SportpeSurse
Anamaria Prodan s-a afișat cu alt bărbat după ce a anulat nunta cu Ronald Gavril
Playtech.ro
Ce i-au făcut lui Piedone la finalul percheziției. Șeful ANPC și-a ieșit din minți: „Mă lăsați să..
Dailybusiness.ro
Piedone, acuzat că a regizat un control „perfect” la hotelul familiei Rușanu. DNA anchetează corupția cu parfum de lux
RomaniaTV
Cui rămâne averea de 1 miliard de euro a lui Felix Baumgartner. Ce scrie în testament: Mihaela Rădulescu nu a primit nimic
stiriromania.ro
S-a emis RO-Alert: Cod galben și portocaliu de ploi torențiale în jumătate de ţară
RomaniaTV
SCANDAL în showbiz! Alexia Eram și Mario Fresh s-au certat într-un club de fițe din Mamaia. De față erau și iubiții lor. Aris a intervenit între ei!
redactia.ro
Ce șanse are Mihaela Rădulescu să moștenească averea uriașă lui Felix Baumgartner 
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 iulie 2025
22 iulie 2025