Joi, 12 decembrie 2019, în Sala Albastră a Centrului de Plasament „Sfântul Iosif”, Centrul Diecezan Caritas Iași a celebrat evenimentul de prezentare a realizărilor din anul 2019. S-au retrăit cu bucurie momentele anului 2019, un an propice pentru noi proiecte, un an bogat în activități, dar și în provocări diverse.
„În cadrul evenimentului ne-am simțit binecuvântați la auzul cuvintelor pline de emoție ale pr. Egidiu Condac – director general al asociației noastre, care a scos în evidență cele mai importante realizări ale anului care se încheie. Acestea au cuprins, în câteva fraze, atât acțiunile redate în cadrul unui film retrospectiv, cât și câteva nuanțe speciale care au încununat anul 2019, culminând cu vizita Sfântului Părinte Papa Francisc în România și la Iași. Revederea activităților, sintetizate în cadrul filmului, ne-a făcut pe toți să ne gândim că fără ajutorul bunului Dumnezeu, fără voluntarii, colaboratorii și mai ales fără spiritul de credință, multe din aceste actiuni, îndreptate spre binele aproapelui nostru, poate nu s-ar fi înfăptuit”, a precizat Anca-Diana Maftei Păvălucă de la Centrul Cartitas.
Prezent a fost și Excelența Sa Iosif Păuleț, noul Episcop de Iași.