Grupul de Comunicare Strategică transmite cel mai recent bilanț al cazurilor de Covid-19. În acest moment, România înregistrează 6.879 cazuri de coronavirus, dintre care 1.051 declarate vindecate.
„Aproximativ 45 tone de echipamente medicale, constând în 100 de mii de combinezoane de protecție, vor fi aduse în țară, în perioada 13-17 aprilie, cu aeronave de transport aparținând Forțelor Aeriene Române. Echipamentele au fost achiziționate din Coreea de Sud de statul român, prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 și vor fi alocate, în funcție de nevoi, personalului medical din țară și echipajelor operative care acționează în teren.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.041 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 100 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Până astăzi, 14 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.879 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.051 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuriconfirmate |
1. | Alba | 118 |
2. | Arad | 280 |
3. | Argeș | 59 |
4. | Bacău | 76 |
5. | Bihor | 190 |
6. | Bistrița-Năsăud | 89 |
7. | Botoșani | 172 |
8. | Brașov | 263 |
9. | Brăila | 16 |
10. | Buzău | 14 |
11. | Caraș-Severin | 57 |
12. | Călărași | 39 |
13. | Cluj | 198 |
14. | Constanța | 158 |
15. | Covasna | 124 |
16. | Dâmbovița | 31 |
17. | Dolj | 43 |
18. | Galați | 204 |
19. | Giurgiu | 74 |
20. | Gorj | 10 |
21. | Harghita | 7 |
22. | Hunedoara | 320 |
23. | Ialomița | 108 |
24. | Iași | 119 |
25. | Ilfov | 132 |
26. | Maramureș | 51 |
27. | Mehedinți | 22 |
28. | Mureș | 229 |
29. | Neamț | 304 |
30. | Olt | 13 |
31. | Prahova | 39 |
32. | Satu Mare | 37 |
33. | Sălaj | 18 |
34. | Sibiu | 116 |
35. | Suceava | 1.733 |
36. | Teleorman | 70 |
37. | Timiș | 318 |
38. | Tulcea | 18 |
39. | Vaslui | 49 |
40. | Vâlcea | 15 |
41. | Vrancea | 157 |
42. | Mun. București | 789 |
TOTAL | 6.879 |
Totodată, până acum, 332 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Ilfov, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 246denoi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 241 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.645depersoane. Alte 67.268 depersoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 70.097 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 512 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.430 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 390 dedosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii și jandarmiiau depistat, în ultimele de 24 de ore,8.553de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de17.888.495 de lei.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 709 decetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 420în Italia,196înSpania, 24 în Franța,9în Germania,45 în Marea Britanie, 2în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indoneziași câte unul în Argentina, Tunisia,Irlanda, Luxemburgși Suedia.De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 52 decetățeni români aflați în străinătate,13 în Italia,13în Franța,15 în Marea Britanie,7în Spania,2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:
Până la data de 13 aprilie 2020, au fost raportate 782.391de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
ŢARA
|
CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI
|
VINDECAŢI*
|
Italia | 156.363 (+4.092) | 19.901 (+431) | 35.435 (+1.224) |
Spania | 166.019 (+4.167) | 16.972 (+619) | 64.727 (+2.336) |
Franţa | 95.403 (+1.613) | 14.393 (+561) | 28.001 (+532) |
Germania | 123.016 (+2.537) | 2.799 (+126) | 68.200 (+7.900) |
Regatul Unit | 84.279(+5.288) | 10.612 (+737) | 313 (+30) |
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)
* conform datelorpublicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 13 APRILIE 2020
|
||
CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI
|
VINDECAȚI*
|
1.807.308 (+72.395) | 108.192 (+5.321) | 457.549 (+27.022) |
* dateledinparantezereprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 12-13 aprilie 2020.”, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.