Prima pagină » Cancan » Bianca Drăgușanu, despre relația cu Cătălin Botezatu. “Ne-am folosit…”

Bianca Drăgușanu, despre relația cu Cătălin Botezatu. “Ne-am folosit…”

26 nov. 2021, 10:30,
în Cancan

Bianca Drăgușanu a vorbit deschis despre relația pe care a avut-o cu Cătălin Botezatu. Vedeta, originară din Petroșani, nu mai are acum nevoie de nicio prezentare, însă puțini își amintesc de aceasta când a ajuns în platoul lui Mircea Radu. Pe atunci era doar o fată simplă care trăia o poveste de dragoste alături de un tânăr cu o situație financiară normală.

Fiind o femeie hotărâtă, blondina a știut mereu că merită mai mult așa că a țintit mai sus și a reușit.

Ce spune Bianca Drăgușanu despre relația cu Cătălin Botezatu

Bianca a știut clar că o imagine construită ca la carte îi poate aduce doar beneficii. Astfel, blondina s-a transformat într-o Barbie de România și a început să facă ravagii în rândul bărbaților. Prima relație pe care aceasta a avut-o, și cu care a ajuns pe primele pagini ale ziarelor, a fost cea cu Cătălin Botezatu.

De curând, vedeta a recunoscut faptul că cei doi s-au folosit unul pe altul, dar și că relația lor a fost una plină de iubire.

”Eu nu am venit cu trenul la București. Eu știam deja ce vreau. Aveam geantă de firmă, aveam mașină scumpă, aveam bijuterii din aur cu firma la vedere și scopul meu a fost să vin să strălucesc și prima oprire a fost la Fashion Week, la un casting și Cătălin Botezatu m-a ales. De la prima prezentare am știut să mă impun. Aș spune că ne-am folosit unul pe celalalt, în toate scopurile posibile. Ne-am iubit și ne-am folosit, dar nu e ca și cum noi nu știam.

A fost o chestie nespusă. Cred că Dumnezeu m-a trimis în viață lui pentru că el avea nevoie de mine și eu de el.”, declara Bianca cu ceva timp în urmă.

Bianca Drăgușanu a fost bătută de Alex Bodi

Relațiile amoroase ale frumoasei blondine au fost mereu în atenția publicului. Bianca Drăgușanu s-a iubit cu mai mulți bărbați celebri din România, însă a avut de suferit din dragoste. Vedeta a fost căsătorită cu afaceristul Alex Bodi, însă problemele în cuplu au apărut de la început.

Celebrul milionar s-a remarcat în showbiz-ul românesc prin viața de lux afișată atât la evenimentele mondene, cât și pe Instagram. Afaceristul se afișează ori de câte ori are ocazia pe rețelele de socializare în ipostaze surprinzătoare. Acesta își petrece timpul în locuri exclusiviste, merge în vacanțe exotice și este înconjurat mereu de femei frumoase.

În anul 2019, Alex Bodi și Bianca Drăgușanu s-au căsătorit, dar certurile dintre ei au fost din ce în ce mai frecvente. După câteva luni au divorțat, provocând un adevărat scandal în lumea mondenă. Blondina l-a acuzat pe afacerist că a bătut-o, iar fotografiile apărute în presă au fost de-a dreptul șocante.

Alex Bodi a recunoscut faptul că a lovit-o pe Bianca deoarece a fost provocat de celebra blondină să devină agresiv. Declarațiile acestuia au provocat controverse la vremea respectivă, stârnind revoltă în lumea mondenă.

Bugetul.ro
Cutremur provocat de CEC Bank pe piața din România. Banca de stat numărul 1 din țară a decis să intre pe un teritoriu neexplorat, dar foarte dificil
redactia.ro
Care au fost, de fapt, ultimele cuvinte ale Papei înainte de a muri. Gestul emoționant pe care l-a făcut cu puțin timp înainte să intre în comă
Bugetul.ro
Adio, 0,50 lei din garanția SGR! Românii care colectează sticle și PET-uri vor avea parte de schimbări importante în viitorul nu foarte îndepărtat
a1.ro
Mesaje de „La mulți ani” Sfântul Gheorghe 2025. Felicitări cu urări pentru sărbătoriții de pe 23 aprilie
Playtech.ro
Ce s-a descoperit în organismul unuia dintre medicii rezidenţi din Iaşi? Detaliul care îl putea salva de la moarte
observatornews.ro
ANIMAŢIE. Fată de 15 ani, moartă după ce a căzut de pe trotinetă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
realitatea.net
Se anunță scumpiri în lanț. Expiră plafonările pe care Guvernul nu se știe dacă le va mai prelungi
SportpeSurse
Misterul din jurul lui Putin a fost dezvăluit de o poză care face înconjurul lumii. E pentru prima oară când scapă o asemenea imagine
Playtech.ro
Ce s-a descoperit în organismul unuia dintre medicii rezidenţi din Iaşi? Detaliul care îl putea salva de la moarte
Dailybusiness.ro
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
RomaniaTV
Eliza Natanticu, sfâșiată de durere, după moartea lui nea Gioni din Las Fierbinți. Era TATĂL ei, dar puțină lume știa. O părăsise când era mică
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Simona Bucura-Oprescu a semnat DOCUMENTUL prin care pensionarii scapă de datorii vechi. Ce prevede actul normativ
redactia.ro
Ce a făcut Papa Francisc în ultima zi din viață. Detalii neștiute despre Suveranul Pontif mort chiar în a doua zi de Paște
ego.ro
Camelia Mitoșeru, mesaj pentru femeile care NU gătesc de Paște! Așa ceva...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`