Prima pagină » International » Bernie Ecclestone, fostul conducător al Formulei 1, inculpat pentru fraudă
Bernie Ecclestone, fostul conducător al Formulei 1, inculpat pentru fraudă

Bernie Ecclestone, fostul conducător al Formulei 1, inculpat pentru fraudă

11 iul. 2022, 19:58,
în International

Procuratura britanică a anunțat luni, 11 iulie, că fostul conducător al Formulei 1, Bernie Ecclestone, urmează să fie inculpat pentru fraudă, după ce a omis să declare fiscului britanic 400 de milioane de lire sterline din bunurile deținute în străinătate.

În cadrul unui comunicat, Andrew Penhale, aflat în fruntea CPS (Procuratura Coroanei britanice), a indicat că CPS a trecut în revistă elementele transmise de fisc şi a autorizat punerea sub acuzare a lui Ecclestone pentru fraudă „în legătură cu nedeclararea existenţei unor bunuri deţinute în străinătate a căror valoare este estimată la peste 400 de milioane de lire sterline”.

Simon York, de la HMRC (Revenue and Customs, fiscul britanic), a declarat că ancheta fiscală vizându-l pe Ecclestone a fost „complexă şi internaţională”.

Ecclestone a condus aproape 40 de ani Formula 1

Bernie Ecclestone, în prezent în vârstă de 91 de ani, a condus timp de aproape 40 de ani Formula 1, până în ianuarie 2017, când a fost îndepărtat de către noul deţinător al drepturilor comerciale ale disciplinei, grupul american Liberty Media.

Omul de afaceri britanic, pilor de curse la sfârșitul anilor 1950 și patron al echipei Brabham, are o avere estimată de revista Forbes la peste 2,5 miliarde de lire sterline și este considerat artizanul transformării F1, ce a devenit o activitate profitabilă sub conducerea sa.

La sfârşitul anilor 1970, el a fost unul dintre pionierii comercializării drepturilor TV pentru evenimente sportive, potrivit AFP, citată de Agerpres. O audiere a fost programată pentru 22 august la tribunalul din Westminster din Londra. Deocamdată nu a fost specificat dacă Ecclestone va fi convocat să participe.

Ecclestone, fostul șef al Formulei 1: „Aș încasa un glonț pentru Putin”

Bernie Ecclestone, fostul șef al Formulei 1, a spus joi că ar „încasa un glonț” pentru Vladimir Putin, adăugând că războiul din Ucraina al președintelui rus nu a fost declanșat în mod intenționat, scrie BBC.

Ecclestone și-a construit o relație apropiată cu Putin când cei doi au discutat despre organizarea Marelui Premiu al Rusiei care și-a făcut debutul în 2014 la Soci, stațiunea turistică rusească de la Marea Neagră.

Fostul șef al Formulei 1 a fost criticat în 2016 pentru că a spus că Putin este „tipul care ar trebui să conducă Europa” și s-a remarcat prin declarațiile controversate și demodate pe care le-a făcut pe teme sociale și politice.

Bugetul.ro
Amenințare pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone de la Bruxelles. Comisia Europeană pare să-i fi pus gând rău instituției care se ocupă de protecția consumatorilor
redactia.ro
Doliu în lumea televiziunii. Una dintre cele mai frumoase femei s-a stins subit la doar 27 de ani. Avea tot viitorul în față și o poveste emoționantă
Bugetul.ro
Marele zăcământ de petrol ascuns în „măruntaiele” României. Locul în care a fost găsită o adevărată „comoară” de petrol și gaze naturale este surprinzător
a1.ro
Horoscopul săptămânal 14 - 20 aprilie 2025. Ce ți-au pregătit astrele pentru săptămâna viitoare
Playtech.ro
Circulația corectă pe o stradă cu sens unic în România. Ce se întâmplă dacă dai cu spatele, ce spune Codul Rutier
observatornews.ro
Momentul în care un șofer de 75 de ani trage brusc de volan şi lovește în plin o dubă, în Constanţa. Ar fi fost vorba de o reglare de conturi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Schimbări importante la RAR. Rămâi imediat fără talonul mașinii
realitatea.net
Ce trebuie să faci cu bulbii lalelelor după ce se scutură florile? Trucuri pentru reluarea înfloririi
Playtech.ro
Monedele de 1 euro ce valorează azi 4.500 de lei. Sunt și acum în circulație, un mic detaliu le transformă în comori
Dailybusiness.ro
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
RomaniaTV
Vestea tristă a zilei! După o suferință foarte grea, copila cea jucăușă, ai cărei ochi verzi râdeau mereu fericiți, ne-a părăsit!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Preşedintele Bolojan şi premierul Ciolacu, anunţ în tandem despre banii românilor: Este prioritate absolută!
redactia.ro
Doliu în lumea artistică din România. A murit unul dintre cei mai cunoscuți dansatori din țară
ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 aprilie 2025
14 aprilie 2025