Prima pagină » Local » Benoni Moruzi, primarul comunei Aroneanu, a dat o avere pe un studiu de piste pentru biciclete. Banii s-au dat înainte de votul din Consiliul Local- FOTO

Benoni Moruzi, primarul comunei Aroneanu, a dat o avere pe un studiu de piste pentru biciclete. Banii s-au dat înainte de votul din Consiliul Local- FOTO

23 mart. 2022, 02:00,
Vlad Rotaru în Local

Benoni Moruzi, primarul comunei Aroneanu, a plătit peste 15.000 de euro unei firme din siajul PNL pentru întocmirea unor studii privind piste de biciclete în localitatea pe care o conduce. Comună Aroneanu este una dintre cele mai prost administrate din județ, chiar dacă se află la doi kilometri de Municipiul Iași

O localitate din Zona Metropolitană Iași, unde drumurile arată că după război, ar urmă să beneficiază de piste pentru biciclete. Comuna Aroneanu a inițiat două proiecte privind întocmirea unor studii de fezabilitate pentru piste de biciclete în localitatea aflată la câțiva kilometri de oraș. Un contract are o valoare de 45.000 de lei (9.092 euro) pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate privind servicii de proiectare și inginerie pentru piste pentru biciclete. Un alt contract are o valoare de 30.000 de lei (6.061 euro) pentru servicii de consultanță la întocmirea cererii de finanțare pentru aceste piste pentru biciclete. Culmea, ambele proceduri au ajuns la aceeași societate, Pro Consulting Expert SRL, administrată de Dragoș Ionuț Samoilă, un apropiat al primarului Benoni Moruzi.

Benoni Moruzi, primarul comunei Aroneanu, a făcut achiziția înainte de votul din CL

Benoni Moruzi, primarul comunei Aroneanu, a plătit două proiecte distincte într-o singură zi către firma Pro Consulting Expert. Societatea administrată de Dragoș Ionuț Samoilă a pus mâna pe cele două contracte în valoare totală de 15.153 de euro în dată de 14 martie 2022. Primul contract a fost publicat pe 14 martie 2022 la ora 13:40 și atribuit la 14:05. Al doilea a fost publicat în aceeași zi la ora 13:36 și atribuit firmei respective la ora 14:05. Proiectul a fost discutat în strategia de dezvoltare locală 2021-2027, aprobată prin hotărârea de Consiliu Local 2023/22.01/2021 și inițiat abia acum, la mai bine de un an distanță. Culmea, achiziția a fost făcută pe 14 martie 2022, însă a fost aprobată de Consiliul Local la dată de 18 martie 2022, deci cu 4 zile mai târziu.

Cotidianul BZI a arătat în mai multe rânduri modul în care este administrată comuna Aroneanu. Drumurile nu sunt asfaltate, iar utilitățile lipsesc în mai multe zone.

Cine este Pro Consulting Expert? Contracte generoase de la Primăria din Aroneanu

Studiile legate de viitoarea pistă de biciclete din Aroneanu nu sunt singurele contracte luate de Dragoș Ionuț Samoilă de la Aroneanu. De exemplu, în cursul anului 2020, în plină pandemie de Covid-19, acesta a mai luat 27.800 de euro pentru un studiu de fezabilitate privind infrastructura de transport în localitate. Nici acest studiu nu a fost continuat de Primăria comunei Aroneanu, infrastructura locală de transport fiind la pământ. În 2017, între părți a fost încheiat un studiu de fezabilitate privind construirea și dotarea unui after school, investiția fiind estimată la 42.000 de lei.

Dragoș Ionuț Samoilă nu a vrut să ofere prea multe detalii despre cele două contracte încheiate cu Primăria comunei Aroneanu privind studiul legat de pistele de biciclete.

”Pentru acest lucru va trebui să vorbiți cu cei de la Primăria Aroneanu. Avem clauza de confidențialitate cu clienții și nu putem divulga informații. Dar cu siguranță cei de la Primărie vă pot oferi mai multe detalii”, a spus Dragoș Ionuț Samoilă.

În urmă cu mai mulți ani Dragoș Samoilă se apucase de agricultură în Aroneanu, unde a investit în sere cu roșii. Ulterior, acesta s-a reorientat către proiectele de consultanță, mult mai bănoase.

Ce spune primarul comunei Aroneanu despre acest proiect?

Benoni Moruzi a menționat că proiectul cuprinde satul Aroneanu pe o lungime de circa 4 kilometri.

”Dorim o finanțare prin PNRR. Avem un proiect de asfalt pe 4 kilometri și îl vom face aici pe cel de biciclete. Aveam pe 5 kilometri, însă nu ne încadrăm la proiect. Traseul va fi pe satul Aroneanu”, a precizat Benoni Moruzi, primarul comunei Aroneanu.

Întrebat de relația cu Dragoș Ionuț Samoilă, primarul Benoni Moruzi nu a văzut vreo problemă.

”Colaborăm cu el pe partea asta de proiecte”, a mai spus Benoni Moruzi, primarul comunei Aroneanu, cel care a mai fost acuzat că a făcut din localitate o afacere personală din bani publici.

Bugetul.ro
Prigoana ANAF bagă spaima în proprietarii de mașini din România. Controalele autorității s-au întețit, iar inspectorii sunt neiertători cu cei care încalcă legea
redactia.ro
De ce a murit, de fapt, Mihai Leu
Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
a1.ro
Care e starea de sănătate a lui Ion Iliescu în prezent. Medicii spun că ar fi stabil cardiac
Playtech.ro
Limonada bătută, băutura verii cu doar 3 ingrediente. Rețeta care a cucerit internetul
observatornews.ro
El este italianul ucis de ursoaică pe Transfăgărăşan. Momentul atacului
Playsport.ro
De ce a ajuns România datoare și fără bani? „Totul a început din 2016, când politica fiscală s-a...
Evz.ro
Cea mai bună metodă pentru a păcăli canicula. Te răcorești imediat
realitatea.net
Testul IQ care le dă bătăi de cap elevilor de clasa a IV-a: câte triunghiuri sunt, de fapt, în imagine?
SportpeSurse
Marea gimnastă a României ajunsă măicuță la mănăstire. Cum a ajuns o speranță a sportului autohton să fie o figură importantă a Bisericii Ortodoxe
Playtech.ro
Ce să faci pentru a plăti mai puţin la întreţinere? Administratorii de bloc nu dezvăluie informaţia
Dailybusiness.ro
Bani cu măsură din partea Ministerului Educației. Bursele elevilor și studenților se schimbă radical
RomaniaTV
Avem Ordonanţa austerităţii. Se taie tot, iar UE cere mai mult. Lista măsurilor care se aplciă de urgenţă
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Nicuşor Dan a semnat marţi seară târziu decretul care schimbă din temelii viaţa românilor
redactia.ro
Ilie Bolojan nu s-a lăsat până nu a tăiat sporurile bugetarilor. Ce sume vor primi cei care lucrează la stat
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`