Prima pagină » Local » Bebelușul care a fost transportat de urgență la un spital din Milano s-a întors la Iași! Operația pe cord a fost un real succes, impresionând până și medicii care l-au tratat – FOTO/VIDEO

Bebelușul care a fost transportat de urgență la un spital din Milano s-a întors la Iași! Operația pe cord a fost un real succes, impresionând până și medicii care l-au tratat – FOTO/VIDEO

28 ian. 2021, 02:00,
Alexandra Abonicesei în Local

Daniel, un băiețel din Iași care abia a împlinit patru luni, a impresionat medicii de la o clinică din Italia. Înainte de operația pe cord, șansele de supraviețuire erau minime. După trei săptămâni s-a întors acasă. Bebelușul este unul dintre cele mai fericite cazuri transportate în străinătate de către Asociația Blondie

Un zbor medical imediat după Crăciun, pe data de 28 decembrie 2020, îl ridica deasupra norilor pe Daniel, un băiețel de doar trei luni din Iași. A plecat de la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din Iași pentru a fi salvat, fiind diagnosticat cu o malformație cardiacă gravă. Transferat la o clinică din Milano, Italia, bebelușul a fost operat pe cord și, spre bucuria tuturor, starea este din ce în ce mai bună. Trei săptămâni mai târziu, pe 25 ianuarie 2021, a ajuns la București cu avionul privat asigurat cu sprijinul Asociației Blondie, care a organizat pentru Daniel și zborul de plecare.

Daniel este pentru toți cei implicați în salvarea lui un miracol și unul dintre cele mai fericite cazuri. A mai fost programat pentru un zbor înainte de data de 28 decembrie, dar un blocaj renal i-a afectat și mai mult starea de sănătate, iar zborul a fost anulat. Cu mari eforturi din partea medicilor de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, reprezentanții Clinicii „San Donato” au fost convinși că băiețelul mai poate fi salvat. Aici a intervenit Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie, care a organizat și a asigurat banii pentru transportul de urgență.

Cazul bebelușul din Iași a fost un miracol pentru medicii români, dar și cei italieni

Daniel a împlinit vineri, 22 ianuarie 2021, 4 luni, timp în care a trecut și de infecția cu coronavirus și de o operație pe cord. Micuțul ieșean a dovedit că este un luptător și că are puterea să zâmbească.

„Daniel a avut și o evoluție foarte rapidă post-operatorie, una miraculoasă. A luptat încă de la început pentru viața lui, și-a dorit să trăiască și știu că Dumnezeu a trimis îngeri care ne-au fost și ne sunt și acum alături. Trebuie să vedem ce vom face mai departe, avem nevoie să mergem la controale regulate, fiindcă a stat intubat mult timp și are nevoie de fizioterapie, dar nu ne confruntăm cu dificultăți. Când am ajuns în Italia mi s-a spus că șansele ca Daniel să facă față operației pe cord sunt foarte slabe. Am ajuns în Milano luni seara (n.r.- 28 decembrie 2020) și am intrat în carantină timp de două săptămâni.

Trei zile mai târziu, a fost operat. Cinci ore a durat operația și a avut un parcurs surprinzător chiar și pentru medicii care au realizat zeci de astfel de operații. La trei zile după operație l-au scos de pe oxigen. Pe tot parcursul celor 14 zile de izolare am primit mesaje, poze și filmări cu băiețelul meu. Personalul medical din clinică a fost nu numai profesional, dar și sufletește alături de noi. Niște oameni minunați. A fost foarte bine îngrijit cât a stat departe de mine. Acum, Daniel a început să ia în greutate și zâmbește încontinuu”, spune Liliana Moisa, mama bebelușului operat pe cord în Milano.

Totul a început după ce mama și copilul s-au infectat cu coronavirus

Starea de sănătate a bebelușului a început să fie din ce în ce mai gravă după ce s-a infectat cu coronavirus la nici două luni de la naștere.

„Nu au fost probleme depistate la mine sau la bebeluș în timpul sarcinii, așa că am născut natural, iar după 72 de ore am fost externată. La doar o lună jumătate după naștere m-am infectat cu coronavirus și stând mereu în preajma copilului l-am infectat și pe el. Ne-am prezentat la spital, Daniel avea febră 38,6 și diaree, așa că nu am stat internați, ci izolați la domiciliu. În a 12-a zi ne-am prezentat iar la spital fiindcă refuza să se alimenteze și am fost internați timp de trei zile.

Deja trecusem de cele 14 zile de izolare, când în a 18-a zi ne-am prezentat iar, de data asta în spital era un etaj pentru pacienții COVID-19. Atunci i-am făcut control a plămâni, dar arăta ca o răceală, nimic mai mult. După trei zile însă, starea lui s-a agravat și nu știam de ce. A fost intubat și mi-au spus că șansele de supraviețuire sunt minime, era în comă indusă. Timp de două săptămâni i s-au administrat antibiotice foarte puternice pentru a se reface și după acea perioadă testul COVID-19 a ieșit negativ”, povestește mama bebelușului.

Un consult riscant a scos la iveală malformația cardiacă gravă de care suferea Daniel

Timp de trei săptâmâni, Daniel a fost intubat în secțiile de ATI. Un medic al Spitalului „Sfânta Maria” din Iași a hotărât să efectueze o consultație riscantă, care a arătat că bebelușul suferă de o malformație cardiacă gravă și care îi pune viața în pericol.

„După ce a ieșit negativ COVID-19, a fost trasferat pe o altă secție ATI. Au contribuit mai mulți medici în acele trei saptămâni în care a stat intubat. După ce au văzut că starea lui de sănătate evoluează din rău în mai rău, dr. Ciobanu a luat decizia de a afla dignosticul deși erau riscuri foarte mari pentru un pacient atât de mic să fie luat din Terapie Intensivă și să fie pus sub procedura de Tomografie Computerizată (CT) cu substanță de contrast. Eu am semnat formularele și am dat acordul. În urma CT-ului s-a descoperit că are o malformație cardiacă și că șansele ca inima lui să reziste sunt minime.

Am intrat într-o cursă contra cronometru după ce am aflat că trebuie operat de urgență. Am încercat să obținem un loc pentru o operație la spitale din Târgul Mureș și București, dar mereu au intervenit probleme. Am luptat cred că o lună ca să reușim să îl internăm. Pentru a fi acceptați în Italia, dr. Ionescu s-a implicat trup și suflet. A fost nevoie de analize și teste, de acte și tot felul de proceduri pe care i le-a transmis medicilor din Italia pentru a primi acceptul”, adaugă ieșeanca.

Adelina Toncean, Asociația Blondie: „A fost unul dintre cele mai grave cazuri pe care le-am transportat”

De la începutul pandemiei, prin intermediul asociației s-au asigurat zboruri către spitale din multe țări pentru 30 de copii. Dintre aceștia, cinci bebeluși au plecat din Iași, trei cu cancer și alți doi cu malformații cardiace grave. Organizarea zborurilor private pentru astfel de cazuri nu este ușor de realizat. Eforturile ar fi cu mult reduse dacă ar putea fi pusă oricând la dispoziție o ambulanță aeriană.

„L-am adus acasă pe Daniel așa cum orice copil de vârsta lui trebuie să călătorească și să trăiască, fără oxigen, fără niciun altfel de echipament medical în jurul lui. Daniel a suportat o intervenție pe cord foarte complicată, dar pe care el a depășit-o absolut miraculos, iar recuperarea a uimit toți medicii. A fost unul dintre cele mai grave cazuri pe care le-am transportat. A trebuit să anulăm o dată un zbor pe care îl organizasem, din cauză că a făcut o infecție pe timpul nopții și nu a mai putut să călătorească.

Mama lui a fost omul care a crezut atât de mult, a știut ea că se va întoarce cu el în brațe, a crezut în băiețelul ei, încât ne bucurăm că am reușit să facem posibilă și în realitate imaginea asta atât de normală: mama și copilul care vin acasă împreună să se bucure că s-a făcut bine”, spune Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie.

Cei care doresc să doneze din dorința de a asigura zboruri pentru zeci de copii care au nevoie de ajutor urgent o pot face astfel:
conturi deschise la ING Bank – sucursala Obregia pentru Asociația Blondie – Împarte pentru altă parte RO37 INGB 0000 9999 0909 6711 – LEI și RO34 INGB 0000 9999 0909 6765 – EURO; Revolut: +40 757 494 293 și PayPal: https://www.paypal.me/asociatiablondie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024