Prima pagină » Local » Beatrice Rancea, managerul Operei Naționale Iași a fost săltată de procurorii de la DIICOT – EXCLUSIV VIDEO

Beatrice Rancea, managerul Operei Naționale Iași a fost săltată de procurorii de la DIICOT – EXCLUSIV VIDEO

01 mart. 2021, 14:55,
în Local

În aceste momente, managerul Operei Naţionale Iași a fost săltată de procurorii de la DIICOT. Managerul Operei Naţionale Iași a fost preluată de o maşină a autorităţilor şi dusă la audieri. De asemenea, Mihaela Solomon, secreatară în cadrul ONRI a fost de asemenea condusă la audieri.

Vă aducem aminte faptul că managerul Beatrice Rancea se confruntă cu capete grele de acuzare. Aceasta ar fi suspectă că ar fi adus un prejudiciu de cca 5 milioane de lei Instituţiei de cultură Iași.

Ce se întâmplă la Opera Naţională Română din Iași

În această dimineaţă, la Opera Naţională Iași au avut mai multe percheziţii instrumentate de procurori cu ajutorul jandarmilor. Conform surselor EXCLUSIVE BZI.RO. procurorii i-au luat de acasă pe unii dintre angajaţii Operei Naționale Iași.

Aceleaşi surse au transmis faptul că unul dintre angajaţii ONI luați de acasă este Alighieri Iațâc, ȘEF PARTIDĂ(conform site-ului operanatională Iași). Acesta din urmă a fost în ultimii ani mână dreaptă a managerului Beatrice Rancea. Sursa citată menţionează că, cel mai probabil, angajatul a fost dus la sediul Operei Naționale Iași de către procurori pentru a-l confrunta cu mai multe documente din instituţie.

Reporterii BZI.RO au încercat să o contacteze de mai multe ori pe managerul Beatrice Rancea pentru a oferi un punct de vedere, dar fără succes. Managerul nu a răspuns la încercările repetate a jurnaliştilor.

Cei care fac percheziții sunt procurorii din cadrul DIICOT Iași susținuți de jandarmii ieșeni. Mașina lui Alighieri Iațâc a fost percheziționată de procurorii DIICOT. O cauză a perchezițiilor ar putea fi raportul Curții de Conturi Iași. Raportul ar fi scos la iveală zeci, poate sute de nereguli din instituția condusă de Beatrice Rancea.

Aceleași surse au confirmat pentru BZI.RO că procurorii DIICOT au fost și acasă la managerul Beatrice Rancea. Reporterii au încercat să îl contacteze pe Alighieri Iațâc pentru a oferi un punct de vedere. Din păcate acest are telefonul închis. Pe imaginile surprinse de reporteri se vede faptul că managerul Beatrice Rancea este dusă la Opera Națională Iași de către procurorii DIICOT Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *