Prima pagină » Cancan ultimă oră » Beatrice Mahler explică cum se manifestă boala de care suferea Benone Sinulescu

Beatrice Mahler explică cum se manifestă boala de care suferea Benone Sinulescu

20 nov. 2021, 20:40,
în Cancan ultimă oră

Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Capitală, a explicat cum se manifestă pneumonia de aspirație, afecțiunea care i-a cauzat moartea lui Benone Sinulescu.

„Pneumonia de aspirație este o formă foarte severă de pneumonie în care o parte din conținutul stomacului ajunge în plămân și arde plămânul.

Este o pneumonie cu prognostic sever, cu necesar de asistență important și cu risc de deces mare. Sunt forme de pneumonie de aspirație care se vindecă și forme care chiar dacă sunt internate nu reușesc să depășească acest moment.

Este foarte important ca intervenția să se facă prompt în astfel de situaţii. Pneumoniile de aspirație pot fi întâlnite la persoanele care au come de diverse cauze, însă cele mai frecvente sunt întâlnite la persoanele cu afecțiuni neurologice.

Este o pneumonie care evoluează sever și șansele de supraviețuire sunt extrem de mici la domiciliu”, a explicat dr. Beatrice Mahler.

Soția lui Benone Sinulescu, despre ultimele zile din viața marelui artist

Copleșită de durere, soția îndrăgitului artist, Benone Sinulescu, a reușit să vorbească despre ultimele zile ale soțului său.

Vestea morții sale a venit ca un trăsnet pentru toată lumea, mai ales ținând cont de faptul că artistul își revenise după problema de sănătate pe care a avut-o în vară.

Cei doi, acum, își făceau planuri.

„Eu am vrut să păstrez discreție, nu i-am prezentat starea de sănătate specifică vârstei. El nu a dorit să fac publică viața personală. Era un om foarte discret.

Se refăcuse. Asta a fost, s-a refăcut și pentru noi a fost ca un trăsnet, vă spun sincer! Pentru mine, cel puțin, eu așteptam să mai facă și luna asta chinetoterapie, să plecăm la Bârzava. Nicidecum nu m-am așteptat la un sfârșit tragic.

El a făcut acum, în ultima perioadă, o pneumonie și a fost perfuzat acasă. Deci a avut toată îngrijirea necesară.

Plus că în ultima perioadă am avut și un concentrator de oxigen și i s-a administrat și oxigen.

A fost depus la o casă mortuară și urmează ca duminică, la ora 08:00, să fie depus la Filarmonică, până la ora 12:00 – 13:00. Va fi înmormântat cu onoruri militare”, a povestit Elena Sinulescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024