Prima pagină » Local » Bătaie de joc! Termenul de pronunțare în cazul lui Cristian Adomniței, în dosarul „Albumul”, a fost amânat din nou

Bătaie de joc! Termenul de pronunțare în cazul lui Cristian Adomniței, în dosarul „Albumul”, a fost amânat din nou

25 oct. 2023, 13:00, 3 ,
în Local

Dosarul „Albumul” a fost amânat din nou de judecători! Astfel, termenul de pronunțare în cazul lui Cristian Adomniței a fost amânat pentru data de 23 noiembrie 2023.

Amintim că procesul penal ce îl privește pe Cristian Mihai Adomniței a ajuns la Curtea de Apel Galaţi, după admiterea unei cereri de strămutare.

Inițial, fostul șef al Consiliului Județean Iași a fost condamnat cu executare în procesul penal ce privește comiterea unor fapte de corupție.

Dosarul „Albumul”, strămutat la Curtea de Apel Galaţi

La prima instanță, Cristian Adomniței a primit o pedeapsă de 3 ani și 2 luni de pușcărie. El este acuzat de procurorii anticorupție de favorizarea făptuitorului și fals intelectual. Totodată, Cristina Teodora Jinga a fost condamnată la 4 ani și 9 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată și instigare la fals intelectual în formă continuată. Carmen Ingrid Irimescu a primit o pedeapsă de 4 ani și 4 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată și complicitate la fals intelectual. De asemenea, Letiția Elena Popa a fost condamnată la 4 ani și 7 luni de temniță pentru instigare la abuz în serviciu, complicitate la fals intelectual în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Dosarul „Albumul” a început în iulie 2015. Procesul penal al lui Cristian Adomniței a mers din amânare în amânare. Cel mai mare scandal din fruntea CJ Iași a izbucnit în urmă cu mai mulți ani. Inculpații au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție pe 3 iulie 2015. Atunci, fostul șef al CJ Iași, Cristian Adomniței, precum și Carmen Irimescu, Letiția Popa, Cristina Jinga, dar și societatea Laser Co SRL au ajuns în fața instanței, sub acuzații extrem de grave.

Citește și: Batjocură în dosarul „Albumul”! Cristian Adomniței speră să scape de acuzaţii! Procesul penal, din amânare în amânare

Cum a pornit scandalul ce îl implică pe Cristian Adomniței

Scandalul de la CJ Iași a izbucnit de la un contract încheiat pe 27 septembrie 2013 cu firma Laser Co SRL. În acel contract, pentru suma de 340.000 de lei, prestatorul trebuia să promoveze imaginea Iașului. Era vorba, în principal, despre promovare prin intermediul unor materiale tipărite: broșuri, calendare, hărți, mape de prezentare, pixuri, albume, fotografii etc. După un audit intern, în februarie 2015, angajații din cadrul Serviciului de Audit au descoperit că nu au fost predate materiale în valoare de peste 200.000 de lei. Procurorii au susținut că fostul șef al CJ, Cristian Adomniței, a încercat să mușamalizeze anumite nereguli.

„În perioada martie–aprilie 2015, inculpatul Cristian Mihai Adomniței, în calitate de președinte al CJ Iași și de ordonator principal de credite, cu intenție directă, le-a ajutat pe inculpatele Teodora Jinga și Carmen Ingrid Irimescu, în urma unei înțelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracțiunilor pe care acestea le comiseseră și tragerea lor la răspundere penală. În contextul unei misiuni de audit declanșate cu privire la executarea acestui contract, inculpatul a efectuat demersuri menite să amâne finalizarea misiunii de audit, să creeze aparența că toate materialele prevăzute în contract fuseseră predate în termenul stabilit, inclusiv faptul că 948 de albume fuseseră restituite firmei pentru a fi modificate și să creeze timpul necesar pentru ca societatea inculpatei Popa Letiția Elena să realizeze și să predea efectiv albumele pe care nu le predase niciodată CJ”, au spus anchetatorii.

Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
redactia.ro
Ce cadou îi pregătește Vladimir Putin lui Donald Trump pentru toată concesiile pe care SUA le face pentru Rusia
Bugetul.ro
Cardurile românilor, alimentate cu 375 de lei. Guvernul a decis ca pensiile acestor seniori să fie majorate cu o sumă considerabilă în perioada următoare
a1.ro
EXCLUSIV| Giulia și Vlad Huidu, unul dintre cuplurile finaliste Power Couple, sezonul 2. Cum le-a schimbat show-ul căsnicia
Playtech.ro
Dumnezeule! Cum a apărut Mama Geta la maternitate pentru a-şi cunoaşte nepoata. Culiță Sterp a şi filmat-o
observatornews.ro
Cum arată viaţa unui dependent de jocuri de noroc. Iancu Guda: "Sunt tragedii, familii destrămate"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Iarna lovește din nou România. Se anunță viscol și ninsori abundente
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
Planul de sute de milioane de euro pus în aplicare de Karina Pavăl. Cum vrea familia din Bacău să îl detroneze pe Ion Țiriac
Playtech.ro
La ce înălțime se montează hota în funcţie de aragaz. Doar aşa aspiră aburul şi mirosurile eficient
Dailybusiness.ro
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
RomaniaTV
Bombă în showbiz! Botezatu și-a făcut iubită cu 40 de ani mai mică decât el. Nicolle e model și are 18 ani: Am educat-o bine
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Comentarii
  • Primind dosarele cu tot probatoriul “specialii” ar trebui vaduviti de pensiile speciale daca judecata pe fond si in apel depaseste ca timp durata urmaririi penale.

  • Marian Ignat

    Nu au timp judecatorii ca sa judece infractorii, ei sunt focusati pe pensiile speciale ale lor.

  • De Craciun vei fi in puscarie , fa- ti bagajele! Mu- ja Adomnitei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`