Prima pagină » Local » Bătaie ca-n filme, într-un restaurant din Iași! O femeie, cu capul crăpat de o sticlă! Unul dintre agresori, acuzat că a înjunghiat un polițist!
Bătaie ca-n filme, într-un restaurant din Iași! O femeie, cu capul crăpat de o sticlă! Unul dintre agresori, acuzat că a înjunghiat un polițist!

Bătaie ca-n filme, într-un restaurant din Iași! O femeie, cu capul crăpat de o sticlă! Unul dintre agresori, acuzat că a înjunghiat un polițist!

20 oct. 2020, 02:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Un măcel care a avut loc într-un restaurant din Iași s-a încheiat cu pedepse derizorii, după ce victimele și-au retras din plângerile prealabile. Inițial, inculpații au primit o pedeapsă totală de aproape 15 ani de pușcărie. Scandalul în care au fost implicați cei 3 indivizi a avut loc în Restaurantul „Bellaria”, fostul „Onyx”

Un scandal de pomină care a avut loc în Restaurantul „Bellaria” (fostul „Onyx”) s-a încheiat cu pedepse derizorii. După o bătaie de pomină, la prima instanță judecătorii au dispus condamnarea celor 3 inculpați la o pedeapsă de aproape 15 ani de închisoare. Dar sentința a fost contestată.
Ieri, Curtea de Apel Iași a diminuat pedepsele aplicate, după ce unele dintre părțile vătămate și-au retras plângerile prealabile.

„Instanța admite apelurile. Descontopește pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 3 luni de închisoare aplicată inculpatului Constantin Radu Holban, cu înlăturarea sporului de 3 luni de închisoare. Înlătură din sentință dispoziția de condamnare a inculpatului la pedeapsa principală de 3 ani de închisoare pentru lovire. Încetează procesul penal cu privire la inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată Sorin I.”, au menționat magistrații.

Aceștia au precizat că, în cazul lui Adrian Chirilă, au diminuat pedeapsa, la 1 an de închisoare, cu suspendare, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. De asemenea, pedeapsa în cazul lui Constantin Dimitriu a fost diminuată tot la 1 an de închisoare, cu suspendare.

Constantin Radu Holban, Adrian Chirilă și Constantin Dimitriu, condamnați mai aspru la prima instanță

În urmă cu câteva luni, Judecătoria Iași l-a condamnat pe Constantin Radu Holban la 3 ani și 3 luni de închisoare. Adrian Chirilă primise o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 8 luni de pușcărie. De asemenea, Constantin Dimitriu a fost condamnat la 5 ani și 4 luni de temniță. În plus, judecătorii ieșeni i-au obligat pe inculpați la plata unor daune morale în valoare totală de 31.000 de euro. Dar sentința a fost contestată.

Procesul celor 3 a început pe 6 martie 2018. Conform procurorilor ieșeni, în noaptea de Revelion dintre anii 2013 și 2014, în Restaurantul „Bellaria” a avut loc o bătaie de pomină, în care au fost implicați cei 3 inculpați. Una dintre victime a fost o femeie care era gravidă, iar aceasta a fost nevoită să renunțe la sarcină în urma incidentului. O altă femeie a ajuns la spital cu dublă fractură de mandibulă, după ce a primit un pumn direct în figură.

Ce au spus anchetatorii ieșeni despre incidentul din restaurant

Anchetatorii au susținut că, în jurul orei 4:00, când unii dintre meseni se pregăteau să plece spre case, câteva femei au mers la garderobă, pentru a-și lua hainele. Potrivit procurorilor, între timp, în restaurant a izbucnit o altercație între bărbați și cei 3 inculpați. Altercația a degenerat, iar, când femeile au intrat înapoi în restaurant, ar fi fost lovite, la rândul lor. În bătaie au fost implicate mai multe persoane, care au și ajuns la spital.

O femeie a fost aproape scalpată, fiindu-i spartă o sticlă în cap. Însă prin cea mai dramatică situație a trecut Cătălina M., care, în urma unui pumn primit, a suferit o dublă fractură de mandibulă. Din cauza riscului malformativ provocat de radiografiile dentare, medicii i-au recomandat un chiuretaj. Femeia era însărcinată, însă doctorii i-au recomandat să facă întrerupere, lucru care s-a și întâmplat. Victima le-a povestit anchetatorilor că cel care a lovit-o a fost Radu Holban, ea recunoscându-l din poze.

Alte acuzații grave la adresa unuia dintre indivizi

La începutul anului 2018 a avut loc un alt incident foarte grav. Un conflict între mai mulți bărbați, izbucnit în Clubul „Skin”, a luat amploare. S-a ajuns la bătaie în toată regula. La final, mai mulți bărbați au plecat către Spitalul „Sfântul Spiridon”, din Iași, pentru a primi îngrijiri medicale. Culmea, veniți cu taxiuri diferite, protagoniștii scandalului din club s-au reîntâlnit la poarta spitalului. Unul dintre ei l-a înjunghiat pe un altul. Potrivit anchetatorilor, agresorul a fost Constantin Radu Holban (47 de ani), fost Talabă. Victima a fost un polițist, care se afla în timpul liber. În urma incidentului, Holban a fost trimis în judecată într-un nou dosar, de data aceasta sub acuzația de tentativă de omor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`