Prima pagină » Local » Bătaie ca în filme într-o sală de jocuri de noroc din Iași! Un IT-ist și fratele lui geamăn au decis să se răzbune pe un tânăr care jignise o femeie!
Bătaie ca în filme într-o sală de jocuri de noroc din Iași! Un IT-ist și fratele lui geamăn au decis să se răzbune pe un tânăr care jignise o femeie!

Bătaie ca în filme într-o sală de jocuri de noroc din Iași! Un IT-ist și fratele lui geamăn au decis să se răzbune pe un tânăr care jignise o femeie!

05 nov. 2020, 02:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Un IT-ist și fratele lui geamăn au decis să se răzbune pe un tânăr care jignise o femeie! Au plecat în urmărire, pentru a-și face dreptate! Bătaia ca-n filme s-a petrecut la o sală de păcănele din Iași!

Doi gemeni au fost pedepsiți la Iași de judecători, după o bătaie ca- filme, în preajma unei săli de păcănele. George Luca și Ciprian Albu (foști Murariu) au primit câte o condamnare de 8 luni de închisoare, cu suspendare. Scandalul a pornit după ce victima a jignit-o pe o femeie, soția unuia dintre cei doi gemeni

Bătaie ca-n filme, la o sală de păcănele din Iași! Doi gemeni au decis să se răzbune pe un tânăr care o jignise pe o femeie! Și-au pus boxul pe mână și au pornit în urmărire! În urma incidentului, George Luca și Ciprian Albu (foști Murariu) au primit câte o condamnare. Astfel, recent, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași le-au aplicat celor doi gemeni câte o pedeapsă de 8 luni de închisoare, cu suspendare, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și folosirea fără drept de obiecte periculoase.

„Instanța dispune ca inculpații să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, fie în cadrul unei instituții aflate în subordinea Primăriei comunei Ciurea, fie în cadrul Școlii Gimnaziale Ciurea (în cazul inculpatului George Luca), fie în cadrul Direcției Exploatare Patrimoniu, fie în cadrul Direcției de Asistență Socială Iași (în cazul inculpatului Ciprian Albu)”, au precizat judecătorii ieșeni.

Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

George Luca și Ciprian Albu, acuzați de procurori că au făcut scandal

George Luca și Ciprian Albu au fost trimiși în judecată pe 30 aprilie 2020, după o bătaie ca-n filme la care au participat. Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, cei doi gemeni în vârstă de 36 de ani au fost implicați într-un incident grav, lângă o sală de păcănele.

„Pe 7 noiembrie 2019, în jurul orei 14:30, în timp ce inculpații se aflau pe terasa unui bar, au agresat-o fizic pe persoana vătămată O.P., lovind-o cu pumnii și picioarele în zona feței și a corpului, având aplicat pe mâini câte un box – rozetă (obiect special fabricat sau confecționat pentru lovire), cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 7-9 zile de îngrijiri medicale. Acțiunile inculpaților au fost percepute de un număr mare de persoane, prin acestea fiind tulburată ordinea și liniștea publică în comunitate”, au afirmat procurorii ieșeni.

Bătaie în zona unei săli de păcănele

Anchetatorii au mai precizat că, în ziua respectivă, O.P. a mers la sala de jocuri „Las Vegas”, însoțit fiind de doi amici. În local, unde se mai afla doar o angajată. Acesta s-a așezat la un aparat de tip slot-machine (păcănele), în timp ce ceilalți doi tineri jucau alt tip de jocuri de noroc și se uitau la aparatul lui. La un moment dat, acesta a lovit mai tare un buton al aparatului, ocazie cu care angajata, F.A.L., i-a atras atenția, cerându-i să nu mai lovească atât de tare în aparat, iar, în cazul în care nu se conformează, să părăsească localul. În dialog a intervenit victima O.P., care a avut o discuție contradictorie cu angajata localului, pe fondul căreia a jignit-o pe aceasta din urmă. Femeia i-a cerut lui O.P. să plece, dar O.P. a refuzat.

Angajata localului l-a contactat telefonic inițial pe patron, apoi pe soțul său, George Luca, care a venit la scurt timp singur la local și l-a scos din sală pe O.P. Acesta din urmă a plecat cu cei doi prieteni ai săi. Aceștia au urcat în autoturismul cu care au venit și au plecat către o altă sală de jocuri din apropiere.

„Imediat, din spatele lor a mai venit un autoturism din care a coborât George Luca și fratele său, Ciprian Albu, care au mers direct către cei trei tineri aflați în dreptul ușii de acces în incinta localului, având fiecare pe mâini câte două rozete metalice tip box. George Luca l-a tras pe O.P. și i-a aplicat două lovituri cu pumnul în zona feței, după care a intervenit și fratele acestuia, Ciprian Albu, care i-a aplicat persoanei vătămate O.P. o lovitură cu pumnul în zona feței. Cei doi inculpați l-au scos pe O.P. de pe terasa barului, iar, pe trotuarul din fața acestuia, au continuat să îl lovească cu pumnii în zona feței și a corpului. Ulterior, cei doi gemeni au plecat la sala de jocuri „Las Vegas”

Cei doi gemeni au recunoscut comiterea faptelor de care au fost acuzați

În urma incidentului, victima a ajuns la Spitalul „Sfântul Spiridon”, din Iași, pentru a primi îngrijiri medicale. Totodată, oamenii legii au declanșat o anchetă, ajungând la George Luca, consultant tehnic IT, dar și la fratele său geamăn, Ciprian Albu. La audieri, cei doi gemeni au recunoscut că l-au bătut pe O.P. având aplicate boxuri pe mâini.
De asemenea, cei doi gemeni au cerut să fie judecați pe baza dovezilor strânse de anchetatori în dosar, dar și pe baza faptului că ei au recunoscut comiterea faptelor. Procurorii au susținut că Ciprian Albu nu are antecedente penale, în vreme ce George Luca a fost condamnat de mai multe ori în străinătate, pentru comiterea unor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, dar și a integrității corporale și sănătății persoanei. Astfel, ultima sentință de condamnare a rămas definitivă pe 9 februarie 2016, dar pedepsele nu au fost recunsocute în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 octombrie 2024
02 octombrie 2024