Prima pagină » Local » Jandarmul găsit împuşcat în cap în Otopeni era din Iași. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanţele – UPDATE

Jandarmul găsit împuşcat în cap în Otopeni era din Iași. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanţele – UPDATE

03 oct. 2022, 10:30,
BZI.ro, în Local

Luni 3 octombrie, la primele ore ale dimineţii, poliţiştii din Otopeni au fost alertaţi în privinţa unui bărbat găsit împușcat în cap. După primele informații obținute de la faţa locului, Florin Zalomir, jandarm și fost campion la scrimă, s-ar fi sinucis.

UPDATE Florin Zalomir este jandarmul de 41 de ani care a fost găsit împușcat în cap în această dimineață în Otopeni. Bărbatul, originar din Iași, fusese declarat apt la ultima evaluare psihologică.

„Cu profund regret, confirmăm vestea tragică a decesului colegului nostru, care a fost găsit fără suflare, în această dimineață, în locuința sa. Ne exprimăm regretul pentru pierderea sa și transmitem condoleanțe familiei îndurerate. Jandarmul era ofițer în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și avea 41 de ani. La cea mai recentă evaluare psihologică a fost declarat apt”, a transmis Jandarmeria.

Polițiștii încearcă acum să găsească toate circumstanțele producerii acestui incident.

Bărbatul găsit împuşcat în cap era din Iași

Florin Zalomir, bărbatul găsit de poliţişti împuşcat în cap, în vârstă de 41 de ani, ar fi fost ofițer jandarm la Jandarmeria Capitalei și fost sportiv. Surse din ancheta au declarat că bărbatul ar fi divorțat recent.

O femeie a fost cea care a sunat la numărul unic de urgenţă 112 și a alertat autoritățile.

”Astăzi, 3 octombrie, în jurul orei 8:34, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, într-un imobil din localitatea Otopeni, un bărbat este decedat în locuința sa.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii orașului Otopeni pentru efectuarea de activități din competență.

Echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul bărbatului respectiv.

A fost anunțat medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea de activități din competență.

Cazul va fi preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, pentru efectuarea de activități din competență, stabilirea cu exactitatea a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, este comunicatul poliției.

Și la Iași, în urmă cu câteva luni, un polițist a fost găsit împuşcat în cap în Parcul Copou.

Florin Zalomir a început cariera de scrimeur la vârsta de 10 ani, la Iași, cu antrenorul Iulian Bițucă, iar în anul 2006 s-a transferat la CS Dinamo București. De-a lungul carierei, ieșeanul a cucerit de mai multe ori Campionatul Național și Cupa României, iar pe plan internațional a devenit campion european, campion mondial și vicecampion olimpic cu echipa României. Florin și-a încheiat cariera de sportiv profesionist în 2012, după Jocurile Olimpice de la Londra, la 31 de ani și a devenit antrenor de scrimă la CS Dinamo București și la lotul național, alături de Mihai Covaliu și Dan Găureanu.

Tânără împuşcată din senin la Târgu Mureş

Într-o altă ordine de idei, amintim faptul că duminică noapte, 25 septembrie, la Târgu Mureş, o tânără de 18 ani a fost împuşcată de un individ ce se afla într-o maşină. Auzind zgomotul împuşcăturii şi ţipetele tinerei, vecinii au ieșit afară ingroziți. Având în vedere că era destul de târziu, aceştia au spus că nu au reuşit să vadă mare lucru. Cu toate acestea, se pare că o Dacia Duster de culoare albă a oprit în dreptul tinerei, iar șoferul a tras cu un pistol în dreptul ei, lovind-o în față și în cap.

„La data de 25 septembrie anul curent, în cursul nopții, polițiștii din Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie a fost rănită cu niște bile metalice.

Polițiștii de investigații criminale ai Poliției municipiului Târgu Mureș, împreună cu Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, s-au deplasat la locul indicat, pentru cercetarea la fața locului, constatând că o femeie, care se afla pe o stradă din Târgu Mureș, a fost rănită cu niște bile metalice, propulsate dintr-un dispozitiv neidentificat până în prezent.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bilele metalice în cauză au destinație industrială și nu fac parte din categoria munițiilor letale sau neletale.

De asemenea, la fața locului, s-a deplasat și o ambulanță, care i-a acordat femeii îngrijiri medicale, aceasta refuzând să fie transportată la spital, pentru efectuarea de investigații suplimentare.

În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și luarea măsurilor legale în consecință”, se arată în comunicatul Poliţiei Mureş.

De data aceasta însă, reiterăm faptul că poliţiştii din Otopeni au fost alertaţi în privinţa unui bărbat a fost găsit împușcat în cap în locuinţa sa, luni, 3 octombrie.

Comentarii
  • psihologul de serviciu

    În toate structurile de apărare și ordine publică evaluarea psihologică anuală este doar o formalitate, de frica rezultatelor dezastruoase se preferă mușamalizarea situației. Cam 5-10% din personalul testat este în realitate necorespunzător din punct de vedere psihologic, ori instituțiile nu pot da oamenii afară de frică că aceștia vor imputa sistemului starea în care au ajuns, motivând că la începutul profesiei erau apți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *