Prima pagină » International » Barack Obama le spune unor democraţi că Biden trebuie să-şi reconsidere candidatura la preşedinţie
Barack Obama le spune unor democraţi că Biden trebuie să-şi reconsidere candidatura la preşedinţie

Barack Obama le spune unor democraţi că Biden trebuie să-şi reconsidere candidatura la preşedinţie

18 iul. 2024, 21:40, 2 ,
în International

Fostul preşedinte democrat Barack Obama le-a spus unor democraţi că drumul preşedintelui Joe Biden către victorie în alegerile din noiembrie s-a redus considerabil, dezvăluie joi The Washington Post (WP), relatează Reuters.
Barack Obama le-a spus că fostul său vicepreşedinte este necesar să refecteze serios la viabilitatea candidaturii sale la fotoliul de la Casa Albă, dezvăluie cotidianul, citând multe surse la curent cu aceste reflecţii, conform News.ro.

Fostul preşedinte şi-a exprimat în privat îngrijorarea în faţa unor democraţi

Fostul preşedinte şi-a exprimat în privat îngrijorarea în faţa unor democraţi faţă de candidatura lui Joe Biden, relatează The Associated Press.

Fosta preşedintă democratpă a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi l-a avertizat tot în privat pe preşedinte că democraţii ar putea să piardă capacitatea de a prelua controlul Camerei Reprezentanţilor dacă nu iese din cursă.

Ea i-a arătat lui Biden sondaje potrivit cărora nu-l poate înfrînge pe rivalul său republican Donald Trump, potrivit unor surse la curent care au cerut protecţia anonumatului, potrivit AP.

Joe Biden a fost testat pozitiv cu Covid-19 și și-a anulat un discurs

Joe Biden a fost testat pozitiv pentru Covid-19 și are simptome ușoare ale bolii, a anunțat Casa Albă, relatează BBC și News.ro. Președintele SUA, în vârstă de 81 de ani, s-a întâlnit miercuri cu susținătorii săi în Las Vegas și a vorbit la un eveniment, însă și-a anulat ulterior un discurs de campanie.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a subliniat că Biden este vaccinat complet și că a mai fost testat pozitiv cu Covid-19 de două ori. Președintele intenționează să se izoleze la domiciliul său din Delaware în timp ce își îndeplinește „pe deplin toate îndatoririle în această perioadă”, a mai precizat Jean-Pierre.
Medicul președintelui, Kevin O’Connor, a declarat că acesta a prezentat simptome ale căilor respiratorii superioare, precum tuse, și că i s-a administrat prima doză de Paxlovid.
Într-un mesaj pe rețeaua X, Biden a mulțumit pentru „urările de bine” care i-au fost transmise.

„Voi continua să muncesc pentru poporul american”, a dat asigurări liderul de la Casa Albă.

Bugetul.ro
Spitalul care nu va mai exista. 150 de milioane de euro pierdute din cauza incompetenței locale
redactia.ro
Scene cutremurătoare în Turcia. Unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți s-a stins chiar în timpul unui concert
Bugetul.ro
Adio, Piața Obor din București în forma care a transformat-o într-un loc legendar. Schimbarea pregătită de autorități se va produce cu o oarecare întârziere
a1.ro
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Playtech.ro
Imagini de necrezut cu Păpuşa de la Glina! Cum arată Adina Asăvoaiei acum, a născut la...
observatornews.ro
Filmul tragediei din Serbia. Daria și tatăl ei, prinși nevinovați în capcana morții. În tot acest timp, medicii români implorau vameșii să-i lase să treacă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Ziua păcălelilor. Cea mai tare farsă din timpurile moderne. Cum se distrează românii
SportpeSurse
Pensia uriașă pe care o primește nu îl mulțumește pe Cornel Dinu. Emblema lui Dinamo a sărit la gâtul Elisabetei Lipă și a făcut circ pentru diferențele care există în sistem
Playtech.ro
Câţi bani fac Gabriela Cristea şi Tavi Clonda din Facebook, de fapt? Au recunoscut fără jenă
Dailybusiness.ro
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
RomaniaTV
Cum arată fiica lui Becali, după 3 nașteri. Imagini extrem de RARE. Teodora e modestă, se îmbracă simplu și nici nu zici că e milionară!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Veste fabuloasă! 8 milioane de români au bani mai mulţi în contul de care au uitat. Verifică AICI
redactia.ro
Donald Trump a decis. Ce se întâmplă cu trupele americane din România
ego.ro
Vești proaste pentru Gabriela Cristea! Ce s-a aflat după demisia de la Antena Stars EXCLUSIV
Comentarii
  • si ce? te pomenesti ca nevasta lui Obama o fi vreo lumina

  • Bună dimineața !, pentru adormiții care încă nu au realizat cine a rămas și este președintele de facto din umbră !, Obama trage sforile in partid și tot el conduce și decide in locul momîiei inpiedicate și cu pampers !, daa , se vehiculează că Obama vrea să îl schimbe pe Beidebama cu nevastăsa Mike !, ceilalți din grupul de sforari în vor pe comunistul callyboy Gavin care intradevăr e cel mai capabil și mai dur, ar mai fi si Hitllery care vrea demult asta și Kamala dar ele sunt autsideri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`