Prima pagină » Economic Local » Bani de la AFIR, pentru tinerii din Iași! Se instalează ca fermieri cu ajutorul fondurilor europene
Bani de la AFIR, pentru tinerii din Iași! Se instalează ca fermieri cu ajutorul fondurilor europene

Bani de la AFIR, pentru tinerii din Iași! Se instalează ca fermieri cu ajutorul fondurilor europene

19 iun. 2024, 02:00,
Raluca COSTIN în Economic Local

Ieșenii primesc bani de la AFIR pentru a se instala ca tineri fermieri. Instituția a publicat un nou raport de selecție a proiectelor eligibile la finanțare. Tinerii din Iași primesc jumătate de milion de euro

Un nou raport de selecție a fost publicat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Tinerii din Iași primesc jumătate de milion de euro pentru înființarea unor afaceri în mediul rural. Fermierii care au îndeplinit criteriile de selecție a proiectelor vor obține fonduri europene nerambursabile. Proiectele au fost depuse de ieșeni în perioada 30 noiembrie 2023 – 31 ianuarie 2024, în sesiunea DR 30-Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri. Suma alocată pentru această sesiune a fost de 175 de milioane de euro, dar fondurile nerambursabile au fost epuizate înainte de termen.

Fermierii au depus 45 de proiecte, în valoare de 3,15 milioane de euro. Interesul pentru fondurile nerambursabile acordate tinerilor fermieri a fost ridicat din partea ieșenilor, astfel că aceștia au atras câteva milioane de euro, fonduri europene. Primele liste cu proiectele aprobate din toată țara au fost publicate pe site-ul AFIR. Din Iași, au fost selectate șase planuri de afaceri.

AFIR virează banii în conturile tinerilor fermieri din Iași

Interesul pentru această măsură derulată de AFIR este ridicat. Tinerii au deschis, la Iași, afaceri de succes în domeniul agricol, cu fonduri europene de la AFIR. În ultimul program de finanțare, derulat pe o perioadă de cinci ani, ieșenii au atras 10 milioane de euro, bani pe care i-au investit în ferme apicole, zootehnice, sere cu legume sau au achiziționat utilaje agricole performanțe.

Prin intermediul ultimei sesiuni de depunere a proiectelor, derulată în perioada noiembrie 2023-ianuarie 2024, se dorește stimularea dezvoltării domeniului legumicol. Ieșenii primesc 75 la sută din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanțare și 25 la sută se acordă în funcție de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăși trei ani (pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea contractului de finanțare.

Bani europeni, accesați prin intermediul GAL-urilor

Fermierii din Iași au obținut peste un milion de euro, fonduri europene accesate prin intermediul grupurilor de acțiune locală (GAL). Peste 33 de investiții cu specific agricol și alte 13 din domeniul non-agricol au fost finanțate în cadrul sesiunilor deschise de GAL-urile din Iași. Beneficiarii au investit sumele obținute în ferme agricole, zootehnice, apicole sau în producție. Cu banii primiți, beneficiarii au înființat ferme agricole și apicole în comunele de unde provin. O condiție importantă pentru ca ieșenii să obțină banii europeni este ca aceștia să depună proiectele în cadrul GAL-ului unde este arondată comuna de unde provin. GAL-urile sunt parteneriate de tip public-privat, cu rol important în mediul rural, contribuind la dezvoltarea zonei de pe raza teritoriului de activitate (mai multe comune grupate), având propriile bugete de finanțare a proiectelor.

Cele 12 GAL-uri din Iași sunt GAL Codrii Pașcanilor, GAL Iași Sud-Vest, GAL Siret-Moldova, GAL Microregiunea Belcești-Focuri, GAL Stejarul, GAL Stejarii Argintii, GAL Colinele Iașilor, GAL Valea Prutului, GAL Poiana Vlădicăi, GAL Ștefan cel Mare, GAL Dealurile Bohotinului. Astfel, tinerii primesc bani de la AFIR pentru a dezvolta afaceri de succes în mediul rural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`