Prima pagină » National » Banca Națională a României lansează o monedă din argint cu tema 300 de ani de la înălțarea Bisericii Mănăstirii Stavropoleos din București

Banca Națională a României lansează o monedă din argint cu tema 300 de ani de la înălțarea Bisericii Mănăstirii Stavropoleos din București

15 nov. 2024, 11:30,
Redacția BZI în National

Începând cu data de 18 noiembrie 2024, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur și o monedă din argint cu tema 300 de ani de la înălțarea Bisericii Mănăstirii Stavropoleos din București.

Caracteristicile monedelor sunt următoarele:

Metal aur argint
Valoare nominală 100 lei 10 lei
Titlu 900‰ 999‰
Formă rotundă rotundă
Diametru 21 mm 37 mm
Greutate 6,452 g 31,103 g
Cant zimțat zimțat
Calitate proof proof

 

Aversul monedei din aur prezintă un element decorativ în stil brâncovenesc din pridvorul bisericii Stavropoleos, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „100 LEI” și anul de emisiune „2024”.

Aversul monedei din argint prezintă un element decorativ în stil brâncovenesc din pridvorul bisericii Stavropoleos, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2024”.

Reversul comun al monedelor din aur și argint redă Biserica Stavropoleos și inscripția în arc de cerc „BISERICA MANASTIRII STAVROPOLEOS – 300 DE ANI”.

Monedele din aur și monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoţite de broșuri de prezentare și de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 de piese, iar pentru moneda din argint este de 5.000 de piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din aur este de 4.200,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate, iar pentru moneda din argint este de 540,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din aur și monedele din argint cu tema 300 de ani de la înălțarea Bisericii Mănăstirii Stavropoleos din București au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica http://www.bnr.ro/Numismatica-726.aspx .

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`