Probele scrise la examenul național de Bacalaureat 2024 debutează astăzi, 1 iulie, cu cea la Limba și literatura română. La nivelul județului Iași, în vederea susținerii probelor pentru prima sesiune a examenului maturității, s-au înscris 5.303 candidați, 4.879 din seria curentă și 424 din seriile anilor anteriori.
Bacalaureat 2024! Astăzi, elevii susțin prima probă scrisă a examenului maturității
Absolvenții claselor a XIII-a și a XIII-a susțin, astăzi, 1 iulie 2024, prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română. În cadrul examenului s-au înscris 5.303 candidați, 4.879 din seria curentă și 424 din seriile anilor anteriori. Pentru 37 de absolvenți provenind din 18 școli ale județului Iași, Comisia Județeană de Bacalaureat a propus adaptarea procedurilor de susținere a examenului în vederea asigurării condițiilor de egalizare a șanselor.
Probele scrise se susțin în 18 centre de examen. În municipiul Iași, sunt organizate 14, iar patru sunt în afara municipiului, două în orașul Pașcani, unu în orașul Hârlău și unu în Târgu-Frumos.
Pe 2 iulie, este programată proba obligatorie a profilului, urmând ca pe 4 iulie să se desfășoare proba la alegere a profilului. Precizăm faptul că vineri, 5 iulie 2024, 35 de elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași și 11 elevi de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași vor susține proba scrisă la disciplina non-lingvistică (DNL), studiată în limba franceză, din cadrul Bacalaureatului pentru secțiile bilingve francofone.
Probele scrise ale examenului maturității încep la ora 9.00
Probele Bacalaureatului încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a examenului de Bacalaureat. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.
Când se vor afișa primele rezultate
Afișarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00). Precizăm faptul că, în conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679, privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului. Contestațiile pot fi depuse sau transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 12 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ, precum recunoașterea, echivalarea, susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise, obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea și obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Probele scrise la examenul național de Bacalaureat 2024 debutează astăzi, 1 iulie, cu cea la Limba și literatura română.