Bacalaureat 2020.Elevii susțin astăzi proba obligatorie a profilului. Sesiunea iunie-iulie continuă astăzi cu proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie. Ultima probă scrisă, proba la alegere a profilului și a specializării, este programată joi, 25 iunie. Examenul este organizat în 1.095 de centre. Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris aproximativ 155.500 de candidați, dintre care aproximativ 123.800 de candidați din promoția curentă, respectiv 31.800 de candidați din promoțiile anterioare. În Capitală vor susține probele examenului de Bacalaureat peste 17.000 de candidați.
Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 30 iunie (până în ora 12:00). Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Bacalaureat 2020. Elevii susțin astăzi proba obligatorie a profilului: Când se depun contestațiile
Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 16:00 – 20:00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.
Bacalaureat 2020. Elevii susțin astăzi proba obligatorie a profilului: Condiții de promovare a examenului de Bacalaureat 2020
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține examenul de Bacalaureat în etapa specială, începând cu data de 6 iulie. La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni.
Sesiunea specială a Bacalaureatului 2020
Anul acesta, Ministerul Educației organizează o sesiune specială a Bacalaureatului pentru elevii afectați de pandemia COVID-19. Astfel, Ministerul organizează o Etapă specială a BAC-ului (în perioada 29 iunie – 2 iulie), care se adresează absolvenților de liceu care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină/au prezentat valori ale temperaturii peste limitele admise în ziua desfășurării probelor sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele scrise desfășurate în perioada 22-25 iunie 2020, în cadrul sesiunii 3 iunie – 5 iulie.
Li se recunosc elevilor probele susținute în prima sesiune de Bacalaureat – dacă nu au reușit să o finalizeze fie pentru că au avut la triajul epidemiologic temperatura peste limita de 37,3 grade C, fie din alte motive justificate cu certificat medical.