Prima pagină » Eveniment-Social » Bacalaureat 2020! 5.000 de absolvenți de clasa a XII-a din Iași participă la proba scrisă de Limba și literatura română luni, 22 iunie
Bacalaureat 2020! 5.000 de absolvenți de clasa a XII-a din Iași participă la proba scrisă de Limba și literatura română luni, 22 iunie

Bacalaureat 2020! 5.000 de absolvenți de clasa a XII-a din Iași participă la proba scrisă de Limba și literatura română luni, 22 iunie

20 iun. 2020, 04:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Sesiune de Bacalaureat 2020! 5.000 absolvenți de clasa a XII-a din Iași vor participa luni, 22 iunie 2020, la prima probă scrisă de Limba și literatura română. În acest sens, unitățile de învățământ vor realiza o planificare a acestei activități, cu respectarea tuturor măsurilor în vigoare privind prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor cu COVID-19

5.000 absolvenți de clasa a XII-a din Iași susțin sesiunea de vară la Bacalaureat 2020. Toți cei care sunt absolvenți de clasa a XII-a vor susține probele scrise după următorul calendar: 22 iunie – Limba și literatura română, 23 iunie – Limba și literatura maternă, 24 iunie – proba obligatorie a profilului, 25 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării.
Pe 30 iunie va avea loc afișarea rezultatelor, până la ora 12:00, pe 30 iunie – depunerea eventualelor contestații, în intervalul orar 16:00 – 20:00, pe 1 iulie – depunerea eventualelor contestații, în intervalul orar 8:00 – 12:00, iar pe 5 iulie – afișarea rezultatelor la contestații.

Noutățile de la examenul de Bacalaureat 2020 pentru cei care sunt absolvenți de clasa a XII-a

Premierele pe care le marchează examenul național de Bacalaureat 2020 sunt organizarea a 3 sesiuni, prin renunțarea la sesiunea specială pentru olimpici, dar și adăugarea uneia pentru elevii afectați de COVID-19 sau cu temperatură ridicată, la primele examene.
O noutate o reprezintă organizarea examenului de Bacalaureat 2020 în aproape orice liceu. Anul acesta se consideră centru de examen unitatea de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și / sau din seriile anterioare și sunt absolvenți de clasa a XII-a.

Bacalaureat 2020 începe luni, 22 iunie, cu prima probă scrisă la Limba și literatura română

Sesiunea de vară de la Bacalaureat 2020 începe luni, 22 iunie, cu prima probă scrisă la Limba și literatura română. Acesta este primul examen susținut în condiții de pandemie cu COVID-19 de absolvenți de liceu. Pentru a intra în sălile de examen, aceștia vor trece prin triajul epidemiologic similar celui de la Evaluarea Națională. Prima probă scrisă de la Limba și literatura română va începe la ora 9:00, dar absolvenții de liceu trebuie să fie în clase între 7:30 și cel târziu ora 8:30.

Accesul în sala examen se face pe baza unui act de identitate cu fotografie. Prima probă scrisă la Limba și literatura română durează 3 ore. Pentru rezolvarea subiectelor de Bacalaureat 2020, toți cei care sunt absolvenți de clasa a XII-a au voie să folosească numai cerneală sau pastă de culoare albastră. Pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru.
La examene, hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen. La intrare în examenul național Bacalaureat 2020, candidații vor fi participa la un triaj epidemiologic. Nu pot intra cei care au temperatura de peste 37,3 grade Celsius.

Cum se poate promova la examenul de Bacalaureat 2020

Pentru a promova examenul național de Bacalaureat 2020, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: să aibă echivalate, recunoscute sau să fi susținut toate examenele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. E obligatoriu ca absolvenții de clasa a XII-a să dea toate examenele scrise și să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea. Trebuie să obțină media 6 (cel puțin) la probele scrise.

Liceenii nu voie să intre în sălile de examen cu telefoane mobile, căști audio, mijloace electronice de calcul sau de comunicare, ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare sau notițe. Este interzis și cu însemnări, rezumate, ciorne, lucrări ale altor candidați sau orice tip de document ce ar putea fi folosit pentru rezolvarea subiectelor.
Tinerii care se prezintă la Bacalaureat 2020 sunt obligați să lase toate obiectele menționate mai sus în sala de depozitare stabilită de comisia de Bacalaureat în acest scop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`