Prima pagină » International » Avionul președintelui american Joe Biden a aterizat în Polonia
Avionul președintelui american Joe Biden a aterizat în Polonia

Avionul președintelui american Joe Biden a aterizat în Polonia

25 mart. 2022, 16:00,
în International

Avionului preşedintelui american Joe Biden a aterizat vineri, 25 martie, la Rzeszow, respectiv la 100 de kilometri de frontiera cu Ucraina. În primele ore ale vizitei președintelui Biden de două zile în Polonia, acesta urmează să se întâlnească cu militarii americani staţionaţi în acest oraş.

Ulterior, liderul de la Casa Albă se va deplasa la Varşovia, unde va avea întâlniri cu liderii polonezi şi va efectua o vizită într-un centru de primire a refugiaţilor ucraineni care au fugit din cauza invaziei ruse din ţara lor.

În cadrul turneului său european, Joe Biden a participat joi, 24 martie, la Bruxelles, la trei summituri succesive, ale NATO, G7 şi Consiliului European, în contextul războiului din Ucraina şi cu scopul declarat de a coordona poziţia aliaţilor.

Joe Biden a participat la Summit-ul NATO

Totodată, reamintim faptul că Joe Biden a ajuns miercuri la Bruxelles pentru a participa la trei reuniuni de urgență cu liderii Consiliului European al UE, NATO și G7 privind războiul din Ucraina. Președintele american a venit cu planuri pentru sancțiuni suplimentare și întărirea celor existente. De asemenea, liderul de la Casa Albă se va coordona cu șefii de stat și de guvern față de amenințarea nucleară a Rusiei și posibile arme chimice care ar putea fi folosite în Ucraina și, totodată, cum să contrabalanseze influența Beijingului asupra Moscovei.

”Vă mulţumesc, domnule prim-ministru Alexander De Croo pentru primirea călduroasă de la Bruxelles. Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună – cu toţi aliaţii şi partenerii noştri – în această săptămână, în timp ce continuăm să răspundem la războiul ales de Putin în Ucraina”, a scris Joe Biden pe Twitter.

Bugetul.ro
Directivă UE pentru România care nu mai suportă amânare. Sistemul bancar din țara noastră trebuie să implementeze rapid ce se cere de la Bruxelles
redactia.ro
Detalii neștiute despre Ionel Ganea. Ce se întâmplă cu fostul fotbalist după accidentul în care fiul său a ajuns la spital în stare critică
Bugetul.ro
Spaima care vine dinspre UE! Guvernul României ar putea primi ordin să mărească toate salariile actuale din sistemul bugetar în perioada următoare
a1.ro
Cum arată casa în care locuiește George Simion alături de familia lui. Ar fi mințit că stă într-un apartament mai mic
Playtech.ro
Ultimele cuvinte pe care Prinţul William şi Prinţul Harry şi le-au spus! Durere mare pentru Familia Regală
observatornews.ro
Facturile s-ar putea tripla în mai puţin de 2 luni. Companiile cu cel mai mic preţ de pe piaţă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
„Marea de la munte”, din pântecul Carpaților. Decizia lui Ceaușescu i-a schimbat definitiv soarta
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
Planul lui George Simion a fost devoalat de un pion important din sistem
Playtech.ro
Oraşul din România în care oamenii trăiesc cel mai mult. Cetăţenii de aici depăşesc, în medie, 77,6 ani
Dailybusiness.ro
Lovitură pentru pensionari! Statul extinde lista cazurilor în care cere returnarea pensiilor
RomaniaTV
Călin Georgescu, ASASINAT în România!! Vestea NEAGRĂ a picat ca un trăsnet
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Se schimbă banii, preşedintele anunţă referendum pentru trecerea la EURO
redactia.ro
Omul lui Hagi, în stare critică. Fostul campion al României a căzut inconștient pe trotuar
ego.ro
Cătălin Bordea, reacție total neașteptată! Ce a spus după ce Livia și Spike s-au despărțit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`