Prima pagină » Actualitate » Avertismentul medicului Radu Țincu: „Se întâmplă la jumătatea lunii octombrie! Din păcate…”

Avertismentul medicului Radu Țincu: „Se întâmplă la jumătatea lunii octombrie! Din păcate…”

12 oct. 2020, 09:47,
Cristian ZAVASTIN în Actualitate

Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, transmite un avertisment în legătură cu creșterea numărului de cazuri no ide COVID-19. Radu Țincu a declarat că, din punctul său de vedere, numărul infectărilor va continua să crească, iar impactul asupra secțiilor de terapie intensivă se va vedea la jumătatea lunii octombrie.

„Nu am respectat cu rigurozitate măsurile sanitare, dar nu suntem doar noi de vină. După cum vedem, întreaga Europă se află în acest al doilea val al pandemiei, iar dacă ne uităm în trecut, în istorie, vedem că și celelalte pandemii au evoluat similar, cu valuri succesive care sunt, evident, datorate faptului că lumea nu respectă cu cea mai mare rigurozitate aceste măsuri sanitare. Trebuie să precizăm și faptul că ele nu sunt absolute.

Prin faptul că purtăm mască de protecție și ne distanțăm fizic reducem riscul de a ne infecta cu SARS-CoV-2, dar nu eliminăm acest risc. În momentul în care aceste măsuri sanitare sunt din ce în ce mai puțin respectate, riscul crește proporțional”, a declarat Radu Țincu.

Radu Țincu: „Trendul ascendent se va menține și în perioada următoare“

Medicul primar ATI de la Spitalul Floreasca este de părere că numărul de cazuri noi de COVID-19 va continua să crească, iar sistemul de sănătate va fi afectat.

„Din păcate, în opinia mea, cred că acest trend ascendent va crește în perioada următoare. Vom avea o creștere a numărului de cazuri, dar și dacă ar fi să înregistrăm în acest moment un platou, această săptămână și probabil zilele următoare cât încă se va menține acest platou, va determina un impact foarte important asupra sistemului de sănătate și, în special, pe secțiile de terapie intensivă. Însă există un decalaj, probabil peste o săptămână sau zece zile vom resimți impactul acesta în terapie intensivă“, a precizat Radu Țincu.

Presiune maximă pe spitalele din linia întâi

Medicul primar ATI se așteaptă ca unele spitale generale să fie trecute în categoria suport COVID pentru că presiunea pe spitalele din linia întâi este deja maximă.

„În momentul în care capacitatea de tratament a pacienților cu coronavirus care, în prezent este undeva la puțin peste 1.000 de paturi de terapie intensivă, va fi epuizată, se va recurge la transformarea altor spitale generale în spitale COVID. Deja presiunea pe spitalele de linie 1 și spitalele suport este maximă pentru că s-a luat decizia ca pacienții cu simptomatologie ușoară să fie dispensarizați la domiciliu și să fie doar supravegheați medical, fie de medicii de familie, fie prin rețeaua de boli infecțioase, la domiciliu.

Acest lucru ne arată că s-a atins capacitatea maximă a spitalelor de boli infecțioase și spitalelor suport. Cu acești pacienți este ușor de realizat acest management la domiciliu, însă pacienții de terapie intensivă nu au cum să meargă la domiciliu, ei vor trebui să rămână în spital, iar transformarea altor spitale generale în spitale COVID va dezechilibra capacitatea de răspuns a sistemului medical pentru cei care au alte boli decât coronavirus”, a menționat Radu Țincu.

„După jumătatea lunii octombrie, paturile de terapie intensivă dedicate pacienților cu coronavirus se vor epuiza“

Medicul se așteaptă ca la jumătatea lunii octombrie paturile de terapie intensivă dedicate pacienților cu coronavirus să se epuizeze.

„Nu știu dacă vom ajunge atât de rapid în acest scenariu dramatic, însă pe cifrele ultimei săptămâni, cel mai probabil, după jumătatea lunii octombrie, paturile de terapie intensivă dedicate pacienților cu coronavirus se vor epuiza și vor trebui luate anumite măsuri, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în București, care este zona de focar. În București, Spitalul Colentina a redevenit spital COVID din cauza creșterii numărului de cazuri, Spitalul Ilfov a devenit spital COVID”, a mai spus Radu Țincu.

Bugetul.ro
Afacerea bogătașilor lui Nicolae Ceaușescu a reînviat. La începutul mandatului fostului dictator comunist Bucureștiul era cuprins de acest business
redactia.ro
Imaginile momentului! Cum au fost săltați Nicușor Dan și iubita sa de către jandarmi și băgați în dubă
Bugetul.ro
Ilie Bolojan, dator vândut la stat. Cum a reușit să scape fostul președinte interimar de afacerea care aproape că l-a adus la sapă de lemn
a1.ro
Elena Udrea scapă de opt luni de închisoare în dosarul „Gala Bute”. A executat deja trei ani la Penitenciarul Târgșor
Playtech.ro
Ce s-a întâmplat cu Nicuşor Dan la festivităţile de Ziua Eroilor? Aşa nu a mai fost văzut, imaginile momentului
observatornews.ro
Cât pierde anual România din evaziunea fiscală. Guda: "Sunt mai mulți bani pierduți din furăciune, decât tot programul PNRR"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Educație cu armă în mână: Elevii din regiunea transnistreană, pregătiți să fie loiali Rusiei
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Simion, OUT! Au mâncat din aceeași farfurie și acum îi ia locul! Mutare ȘOC pe scena politică
Playtech.ro
Imaginile momentului! Gestul pe care Nicuşor Dan îl face în fiecare zi pentru ţară! Nu am avut aşa ceva până acum
Dailybusiness.ro
Anamaria Gavrilă, șefa POT, a cerut STS-ului lista cu datele celor peste 11 milioane de votanți din turul doi al prezidențialelor, inclusiv ale celor care „nu erau în viață la momentul votului”
RomaniaTV
E groasă! Ministrul Finanţelor anunţă că nu sunt bani de plata pensiilor şi salariilor
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
A murit Nikita! Avea doar 35 de ani şi i-a cedat inima. Ce greşeală a regretat în ultimii ani din viaţă!
redactia.ro
Acatistul Înălțării Domnului. Rugăciune puternică pentru luminare și ocrotire divină
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`