O ieșeancă a uimit lumea șahului după ce a reușit să devină campioană europeană la vârsta de 9 ani. Maria Anistoroaei a realizat o performanță extraordinară
În perioada 5-15 septembrie s-a desfășurat Campionatul European de Șah pentru Juniori la Mamaia. La competiție au participat 928 de șahiști între 5 și 18 ani, din 46 de țări din Europa. România a avut 170 de reprezentați și a obținut două medalii de aur și una de argint. Printre medaliați se află și ieșeanca Maria Anistoroaei, obținând aurul european la doar 9 ani.
O ieșeancă a uimit lumea șahului
La doar 9 ani, Maria a uimit pe toată lumea care a participat la Campionatul European de la Mamaia. Având în vedere că la Campionatul Național și Campionatul European pentru școlari a obținut doar locul patru, nimeni nu se gândea că va avea să termine pe prima poziție la această competiție. Totuși, văzând cum punctele se adunau după fiecare partidă, susținătorii au început să se gândească la titlu.
„După Campionatul Mondial, Campionatul European este a doua competiție de șah ca importanță. Au participat 46 de țări din Europa, aproximativ 930 de copii. Până la urmă, este cea mai mare competiție de șah pentru juniori din Europa. Este un campionat extrem de dificil, pentru că, în fiecare zi, Maria a jucat contra unei campioane naționale din altă țară.
Meritul Mariei este și mai mare, având în vedere că a participat la categoria de vârstă de 9-10 ani, ea având doar 9 ani, în timp ce majoritatea adversarelor aveau deja 10 ani. Noi am văzut că are o formă foarte bună și am fost chiar impresionați de primele partide. De la început a avut niște partide excelente. Înainte de competiție am avut un cantonament în Iași, unde am încercat să-i organizez din punct de vedere teoretic și emoțional. La vârsta lor, uneori, jocul poate fi haotic, însă Maria a dat dovadă de o maturitate ieșită din comun pentru vârsta ei”, povestește Vlad Ungureanu, antrenorul Mariei.
A dat dovadă de maturitate
Maria a reușit să treacă toate cele 9 partide fără prea mari emoții. Deși în runda a 5-a a întâlnit o adversară cu care pierduse la ediția de anul trecut, și-a păstrat calmul, însă a obținut doar o remiză. Mișcările fetiței l-au uimit pe antrenor, care este extrem de mândru de eleva ei.
„Nu am vrut să pun o presiune suplimentară pe ea, chiar dacă exista riscul să fim luați de val, văzând că este prima în clasament, pur și simplu am punctat lucrurile esențiale, iar ea doar și-a făcut jocul. Momentul critic a fost în runda trei împotriva unei slovace, Maria a jucat excepțional acea partidă, iar finalul l-a jucat ca un mare maestru. A făcut mișcări unice pe care nu poate să le facă oricine, nici măcar unii adulți nu se pot gândi la așa ceva. Rezultatul Mariei este un rezultat curat, după cum se spune, ea a jucat rațional, calculat, a gândit mișcările, nu a fost nimic la întâmplare. Emoțional este foarte puternică, nu a impresionat-o nimic.
Singura problemă a fost în runda cinci când a jucat contra Zoe Veselov, cu care pierduse în urmă cu un an în Antalya și a ratat argintul. Deși Maria avea un avantaj deja considerabil, a acceptat propunerea de la remiză de la adversara sa, însă eu am felicitat-o și a încurajat-o”, mai adaugă Vlad Ungureanu.
Maria se antrenează zeci de ore
Tânăra jucătoare de șah parcurge zeci de ore de antrenament la clubul CSM 2020 Iași. Deși este foarte dificil pentru un copil, Maria a dat dovadă de maturitate și a înțeles toate indicațiile oferite de antrenori. Sprijinul din partea familiei a cântărit enorm în ceea ce privește rezultatele obținute.
„În noiembrie se fac doi ani de când a venit prima oară la sala de antrenament. Trebuie să recunosc că a fost o surpriză pentru mine, însă familia ei a fost foarte importantă, în special mama ei, deși mi-a trimis mai multe mesaje decât era necesar, dar înțeleg emoțiile. Maria este foarte ascultătoare, țin minte anul trecut, în Antalya, la Campionatul European nu am fost cu ea, dar lucram pe Zoom, eu îi dădeam variantele, iar ea le rezolva fără probleme, mă uitam de parcă jucam eu, găsea cele mai potrivite soluții. Este un fenomen, ea înțelege mișcările, nu doar le reproduce.
Ea se antrenează, în mod normal, de două ori pe săptămână, în total 4 ore, plus antrenamentele centralizate undeva la 9 ore, însă, înaintea unei competiții, pregătirea este mai intensă. Este mult pentru un copil, însă aici se face diferența, nu oricine este capabil de așa ceva, însă Maria poate să facă aceste lucruri. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de șahul ieșean. Astfel, a fost posibil rezultatul acesta excepțional”, a mai precizat Vlad Ungureanu.
O ieșeancă a uimit lumea șahului după ce a obținut primul loc la Campionatul European de Șah la Juniori.