Avem imaginile tragediei din comuna ieșeană Schitu Duca. Acesta este momentul în care un bărbat care a căzut pe stradă este spulberat. Două mașini l-au văzut și l-au evitat, iar a treia l-a târât 27 de metri până a frânat
Momente de groază în sânul familiei Iftimoaie. Vasile Iftimoaie a fost spulberat de o mașină chiar în apropierea locuinței sale. Acesta s-a dezechilibrat și a căzut în stradă, iar la câteva minute și-a găsit sfârșitul. O mașină l-a lovit din plin, iar șoferul a frânat abia la aproximativ 30 de metri după impact.
Un bărbat este spulberat de o mașină chiar în apropierea locuinței
În data de 17 iunie 2023, în jurul orei 22:30, Vasile Iftimoaie, în vârstă de 72 de ani, se îndrepta spre casă. Dar la câțiva metri de casa lui a fost spulberat. Deși nu se afla regulamentar, fiind căzut în stradă, șoferul mașinii avea o viteză foarte mare, neputând să-l evite.
„El era pe stradă, căzut. Dar nu lângă axul drumului, era mai înspre bordură. Însă două mașini din față l-au evitat, iar cea de-a treia l-a nenorocit. Nu zic că el era regulamentar, dar șoferul mașinii avea o viteză foarte mare și din această cauza nu l-a putut evita. Ba mai mult, nici nu cred că a realizat că el a luat înainte un om, pentru că nu a frânat deloc aici. L-a târât 27 de metri. Nu știu dacă este normal”, povestește ginerele bărbatului care a decedat.
Acesta a rămas singur. Soția lui a decedat în urmă cu ceva timp, iar el încerca să-și trăiască bătrânețea liniștit, însă nu a apucat. Era tatăl a două fete care s-au realizat prin alte părți. Dar țineau legătura și erau aproape unul de altul mereu.
„Nu mi se pare normal. Intrați să vedeți cum arată. A fost spulberat de acea mașină. Nu știu, chiar nu l-a văzut? Dar el nici nu a frânat și avea o viteză foarte mare. Dacă avea 30 km/h, așa cum ar fi trebuit să aibă în curbă, nu ar fi decedat. Probabil și-ar fi rupt ceva de prin el, dar așa a trecut cu viteza luminii și abia după câțiva metri buni s-a oprit și s-a dat jos. Pentru tăticul nu se mai putea face nimic”, mai spune una dintre fete.
Poliția a deschis o anchetă
La fața locului s-au deplasat două echipaje de poliție care au efectuat cercetări, întocmind un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă. Șoferul mașinii, marca Alfa Romeo, era din Vaslui, aflându-se prin satul Satu Nou, comuna Schitu Duca, doar în trecere, urmând să meargă acasă. Dar a ajuns mai greu din cauza tragediei.
„La data de 17 iunie a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Iași au fost sesizați, prin apel unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime omenești, ce a avut loc pe DN 24, pe raza localității Satu Nou. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un autoturism ar fi lovit o persoană care se afla neregulamentar pe partea carosabilă, în urma impactului decedând. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași pentru efectuarea necropsiei și ieri a fost adus acasă. Vasile Iftimoaie va fi înmormântat zilele următoare.
Rămâne de văzut ce detalii vor mai descoperi oamenii legii în cazul bărbatului care a fost spulberat în satul Satu Nou, comuna ieșeană Schitu Duca.
Închisoare 15 ani și vezi altfel lucrurile.
Glumesc…. pedeapsa cu suspendare deja e scrisă…. trebuie doar semnată.
Pentru ce pedeapsă, bă vită retardată?! Pentru un bețivan care stă în cur pe stradă, în beznă, la 11 noaptea?
Te iei după „ginerele” retardat cu radar în frunte, care stă că prostu’ și strigă la el în loc să iasă repede să semnalizeze bețivul din stradă, dacă tot și a pus lanterna pe muian?
Radarul din fruntea lui e complet eronat. Nu ți trebuie mari măsurători să vezi că mașina mergea normal.
total de acord! un ratat imbecil se uita cu lanterna fixata pe capul prost spre sofer, in loc sa iasa sa l traga pe ratatul alcoolic din strada! idiotii de mostenitori vor dori acum despagubiri de la soferul ghinionist…
@Bot, hai marsh. Esti si tu un cretin ca si soferul de VS. La puscarie marletilor, ca nu mergeti pe sosele ca pe tarla. De aia esti sofer sa conduci in asa fel incat sa eveti orice obsracol, fie el om sau copac sau orice e cazut pe drum. Daca era un copac cazut in sosea si crapa soferache era la fel de bine, asa-i? Cu asa mentalitate de carutasi stati in pla mea in ograda, prosti cu carnet.
Ce ti se pare anormal ? Nu te-ai prins ca Bot e vegasluyan ? Iti dai seama dupa limbaj.
La pușcărie pentru ce ? Vi se pare normal să întîlniți la ora 10.20 noapea în beznă totală un bețiv întins pe șosea fix în mijlocul benzii de mers ? (nu era pe axul drumului 🤔) , din filmare se vede clar că nu avea viteză exagerată , ni sar fi putut întimpla la oricare din noi faza asta !, prostanul cu lanterna e de vină !, el a distras atenția șoferului de la banda de mers !, voi dacă conduceați așa prin beznă și vă apare o lumină în beznă , o lumină de lanternă în stinga drumului care ar fi prima recția voastră ?
O ard cu par in nas rudele…Dumnezeu sa-l ierte pe om dar nu avea ce caută căzut in drum la ora aia…rudelor le-a mirosit a Cash…
normal ca era retardat, ca are bmw in curte
daca era intuneric si nu l-a observat.. e greu, toti ne dam cu parerea… dar cand trecem prin momente de astea..
Doamne,cei care comentati in favoarea vasluianului nu aveti habar in ce mod circula!.Eu fac zilnic cel putin 2 drumuri Iasi-Schiu Duca si ii vad cat sunt de agresivi si de prosti soferi incat ma intreb de unde or fi luat permis de conducere,de la ce aprozar?.Nu le pasa ca se circula in coloana,ca e noapte,ca urmeaza o curba sau panta unde vizibiliatea este redusa aproape total,boul sau vaca de Vaslui,se baga!.Bineinteles ca,majoritatea au sarme(antene) pe portbagaje cazanelor pe care le gonesc ca nebunii si,desi conduc o masina f.buna,puternica,in momentul cand ii vad cum incearca sa ma depaseasca ii trag cateva injuraturi si ma retrag cat mai in dreapta.Cine nu crede cat de prost conduc vasluienii,sa incerce un drum Iasi-Vaslui si retur si,se va convinge.De cele mai multe ori ma intreb,oare unde dracu e politia,unde sunt echipajele care ar trebui sa faca patrulare pentru prevenire si sanctionare etc.?.
Un retardat care baga lanterna in ochii unui sofer, orbindu-l!
Un nene care si-a inecat viata in bautura.
2 prosti care au trecut nepasatori pe langa el.
Un sofer care mergea regulamentar pe o strada neiluminata si la care nu se poate dovedi viteza.
Cine e vinovat?
Cum cine e vinovat ? Animala moartă de beată intinsă pe asfalt in mijlocul șoselei , în toiul nopții în beznă !, daca gherțoiul alcolist era mort de beat în curtea lui atunci nu exista povestea !
Sa înțeleg ca animalul care mergea cu viteza în localitate n are nicio vina? La pușcărie cu el…
Luca : nu mânca căcatu la șoferii din Vaslui
Nu mânca căcat Luca