Patru persoane, printre care și un copil, s-au aflat astăzi în pericol după ce autoturismul cu care se deplasau pe DN 2 E85, pe raza localității Mărășești, a luat foc în urma unui scurtcircuit electric produs la compartimentul motor.
Evenimentul a avut loc în această după amiază, în jurul orei 15:15. Pentru gestionarea situației de urgență semnalate prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost mobilizat un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Panciu, care a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
La sosirea forțelor de intervenție persoanele se autoevacuaseră, iar autoturismul ardea generalizat. Pompierii au acționat prompt și au lichidat incendiul în mai puțin de 30 de minute. Flăcările au distrus aproximativ 90 % din autoturism.
***
După cum se poate observa, una din cauzele frecvente a izbucnirii unui incendiu la bordul unei maşini este scurtcircuitul electric care apare, de cele mai multe ori, din cauza improvizaţiilor efectuate la instalaţiile electrice, neizolarea corespunzătoare sau chiar îmbătrânirea reţelei de conductori electrici.
În scopul evitării unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea recomandă cetăţenilor respectarea unor măsuri menite a le proteja viaţa, familia şi bunurile.
Înainte de a pleca cu maşina, verificaţi apariţia unor eventuale scurgeri de carburanţi sau lubrifianţi, dar şi perioada de garanţie a stingătorului din dotarea autoturismului.
Nu recurgeţi la improvizaţii ale instalaţiilor electrice. În situaţia în care observaţi deficienţe în acest sens, mergeţi imediat la un service autorizat.
Dacă pe timpul deplasării simţiţi miros de încins sau vedeţi fum, opriţi imediat maşina în afara spaţiului carosabil, evacuaţi persoanele şi eventualele bagajele din autoturism şi anunţaţi de urgenţă evenimentul, apelând numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.
În cazul unui eventual incendiu la un autoturism care are montată o instalaţie GPL, formaţi imediat numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, îndepărtaţi curioşii şi personalul neautorizat până la venirea organelor abilitate şi nu încercaţi să stingeţi focul care a cuprins autoturismul.
Persoanele fizice şi juridice sunt obligate, prin lege, să respecte în orice împrejurare normele de prevenire şi stingere a incendiilor. Înainte de a porni la drum, asigurați-vă că autoturismul funcționează în condiții de siguranță.