În data de 16 august a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate în sistem integrat, noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID 19.
„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.”, potrivit autorităților ieșene.
Acțiuni de verificare pe raza comunei Răducăneni
La data de 16 august a.c., polițiștii ieşeni au acţionat pe raza comunei Răducăneni, alături de reprezentanţii celorlalte structuri implicate, pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranţă public, combaterea faptelor de comerţ ilicit şi prevenirea răspândirii virusului COVID 19.
În activităţi au fost angrenaţi poliţişti din cadrul Secţiilor nr. 5 Poliţie Rurală Răducăneni, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi, jandarmi, reprezentanţi ai I.S.U. Iaşi, D.S.V.S.A., D.S.P. şi C.J.P.C.
Au fost controlate 17 unități economice şi au fost verificate 11 autovehicule, fiind legitimate 35 de persoane.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.500 de lei, dintre care 6 conform O.U.G. nr. 195/2002, 6 conform Legii nr. 61/1991, 2 conform Legii nr.12/1990, 2 conform Legii nr. 55/2020 şi 9 conform altor acte normative.
Spre exemplu, administratorul unei societăţi comerciale din comuna Răducăneni a fost sancţionat contravenţional deoarece avea în societate bani pe care nu i-a putut justifica.
Acțiuni de verificare pe raza comunelor Bârnova, Tomești și Holboca
La data de 16 august a.c., polițiștii Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Iaşi şi Biroului Rutier Iaşi, cu sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale Iaşi, au acţionat pe raza comunelor Bârnova, Tomeşti şi Holboca, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă public şi prevenirea răspândirii virusului COVID 19.
Au fost controlate 12 unități economice şi au fost verificate 47 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 31.170 de lei, dintre care 9 conform O.U.G. nr. 195/2002, 7 conform Legii nr. 55/2020, 4 conform Legii nr. 12/1990 şi 3 conform altor acte normative.
Exemple:
- Un bărbat de 36 de ani, din comuna Tomeşti, a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr. 61/1991, deoarece a provocat scandal pe drumul public.
- Gestionara unei societăţi comerciale din comuna Holboca a fost sancţionată contravenţional, conform Legii nr. 12/1990, deoarece nu a afişat preţurile tuturor produselor expuse la vânzare.
- Un bărbat de 40 de ani, din comuna Bârnova, a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr. 55/2020, deoarece nu a purtat masca de protecţie în incinta unei societăţi comerciale din comuna Bârnova.
- Un bărbat de 37 de ani a fost sancţionat contravenţional, fiindu-i reţinut permisul de conducere, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece a fost depistat conducând un auto pe raza comunei Bârnova, fiind sub influenţa alcoolului, în urma testării sale cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acțiuni de verificare pe raza orașului Hârlău pentru siguranța comunității
La data 16 august a.c., polițiștii Poliţiei Oraşului Hârlău şi Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău, împreună cu jandarmi şi poliţişti locali, au acţionat pe raza de competenţă pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă public, combaterea faptelor de comerţ illicit și pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Au fost controlate 29 de unități comerciale și au fost verificate 27 autovehicule şi 20 de atelaje hipo, fiind legitimate 98 de persoane.
Au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.380 de lei, dintre care 11 conform Legii nr. 61/1991 şi 5 conform O.U.G. nr. 195/2002.
Exemple:
- Un bărbat de 39 de ani, din comuna Belceşti, a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr. 61/1991, deoarece i-a adresat injurii soţiei sale.
- Un bărbat de 26 de ani a fost sancţionat contravenţional, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece a condus un autoturism pe DJ 281, fără a respecta obligaţia de a purta centura de siguranţă.