Prima pagină » International » Autoarea atacului terorist din Istanbul a fost arestată, după ce 6 persoane au murit și alte 81 au fost rănite

Autoarea atacului terorist din Istanbul a fost arestată, după ce 6 persoane au murit și alte 81 au fost rănite

14 nov. 2022, 08:45, 1 ,
în International

Persoana care a plasat ieri o bombă pe strada Istiklal din Istanbul, omorând cel puţin şase persoane și rănind alte 81, a fost arestată, a anunţat astăzi ministrul de Interne turc Souleyman Soylu.

Ministrul de Interne a acuzat astăzi Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) că a provocat atacul din Istanbul.

„Conform concluziilor noastre, organizaţia teroristă PKK este responsabilă” de atac, a afirmat oficialul turc.

Preşedintele Recep Tayip Erdogan, despre atacul terorist din Istanbul

Preşedintele Recep Tayip Erdogan şi vicepreşedintele Fuat Oktay au indicat anterior că o „femeie” este responsabilă pentru acest atac.

Atacul, care nu a fost revendicat, s-a soldat cu şase morţi şi 81 de răniţi, dintre care jumătate au necesitat spitalizare.

Ministrul Justiţiei, Bekir Bozdag, a făcut referire la o „geantă” aflată pe o bancă: „O femeie a stat pe o bancă 40-45 de minute şi, ceva timp mai târziu, a avut loc o explozie.

Toate datele despre aceasta femeie sunt în prezent în curs de revizuire”, a explicat ministrul turc. „Fie această geantă conţinea o bombă cu ceas, fie cineva a activat-o de la distanţă”, a adăugat el.

Preşedintele Erdogan a fost primul care a denunţat un „atac josnic”, chiar înainte de a pleca spre Indonezia, la summitul G20 din Bali: „Primele indicii sugerează un atac terorist”, a declarat şeful statului turc, adăugând că „o femeie ar fi implicată”.

PKK, considerată organizaţie teroristă de Ankara, dar şi de aliaţii săi occidentali, între care Statele Unite şi Uniunea Europeană, luptă împotriva guvernului turc de la mijlocul anilor ’80 şi a fost considerată deseori responsabilă de atacuri sângeroase comise pe teritoriul turc.

Klaus Iohannis, mesaj după atentat

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, pe Twitter, un mesaj de condoleanţe pentru poporul turc, după explozia din Istanbul.

„Suntem profund îndureraţi de vestea groaznică venită din Istanbul. Transmitem condoleanţele noastre celor care au pierdut oameni dragi în această tragedie şi însănătoşire grabnică celor răniţi. România este alături de Turcia în aceste clipe dificile”, a transmis Iohannis.


Un alt mesaj de susţinere a venit din partea Secretarului General NATO, Jens Stoltenberg.

„Imagini şocante la Istanbul. Transmit gândurile mele şi condoleanţe celor afectaţi şi poporului turc. NATO este solidară cu Turcia, aliata noastră”, a spus Jens Stoltenberg.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *