AUR câștigă în instanță și poate participa la alegerile parlamentare ce vor avea loc pe 24 noiembrie 2024.
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a obținut recent o serie de victorii importante în instanțe, reușind să conteste interdicțiile care îi împiedicau participarea la alegerile parlamentare din România.
AUR poate participa la alegerile parlamentare. Partidul a câștigat în instanțele din mai multe județe
Până în prezent, candidaturile AUR fuseseră contestate în mai multe județe, inclusiv Bistrița-Năsăud, Timiș, Tulcea, Iași și Giurgiu.
Cu toate acestea, partidul a reușit să câștige la Curtea de Apel Suceava, precum și în alte instanțe din Tulcea și Timișoara. Aceste decizii permit partidului AUR să participe la scrutinul electoral, consolidându-și astfel prezența pe scena politică românească.
„Sunt convins că vom obţine mult mai multe locuri de parlamentar decât în octombrie 2020, când nu ne ştia mai mult de 60% dintre români. Sper să convingem românii în următoarea lună, până ajungem la vot pentru parlamentari, dezavuăm felul în care actuala coaliţie a ales să îşi bată joc de alegerile parlamentare şi prezidenţiale, nu înţelege nimeni când va fi alegerea pentru parlamentare, când va fi de prezidenţiale. Au comasat iniţial aceste alegeri ca să economisească bani la buget dar iată că tot 4 duminici vom merge la vot. Românii vor fi confuzi pentru că vor trebui să meargă trei duminici la vot, o alegere neinspirată.
Venim cu o formulă care combină profesioniştii, mulţi dintre ei sunt locul 1 la Senat în majoritatea judeţelor, cu membri AUR, cu cei care timp de patru ani au luptat pentru a opri fărădelegile sistemului USR-PNL-PSD-UDMR. (…) Ne arătăm nemulţumirea faţă de numărul mult prea mare de dosare, deci faţă de numărul mult prea mare de parlamentari. Românii au votat pentru a avea 300 de parlamentari şi, din păcate, şi în viitoarea legislatură numărul parlamentarilor nu va fi de 300. (…) Sunt bucuros că la Sălaj, de exemplu, avem o listă condusă de Valer Kovacs, un poliţist integru, demis de actuala conducere a Ministerului de Interne. Îl va contracandida acolo pe domnul Bode. Sunt bucuros că, la Bistriţa, activistul de mediu Tiberiu Boşutar se va lupta cu mafia comună PSD-PNL. Sunt bucuros că doamna Dorina Barcari, o specialistă în domeniul feroviar, dar şi o specialistă în pensii, a ales să deschidă lista la Senat, la fel la Timiş îl avem pe Florin Popovici, care până acum câteva luni a fost preşedintele Camerei de Conturi. Aceşti profesionişti vor fi dublaţi de tineri din cadrul organizaţiilor AUR”, a spus George Simion, liderul AUR, la depunerea candidaturilor.
Pe parcursul zilei de astăzi, 19 octombrie 2024, se vor da sentințele și în instanțele din Iași și Timișoara.
De asemenea, George Simion a anunțat că va avea loc un miting în Bistrița Năsăud.
A fost un mesaj pentru Siemion sa dispara. Oare va intelege mesajul?
Nu v-a înțelege și cu siguranță va crește în sondaje după încercarea asta nereușită a PSD-PNL.
O sa creasca in sondaje asa cum ai invatat tu sa vorbesti corect limba romana…
Habilul si cu Libelula au deja pantalonii maro. Habilul ar lua praful de pe toba a n-spea oara. Pe merit, dealtfel.
Stati ca urmeaza celelalte contestatii si, probabil, dosarele penale in care este deja anchetat. Siemion a devenit irelevant, si-a facut treaba, adica sa saboteze miscarea nationalista (nu i-a reusit, toti o sustin pe Sosoaca) si acum a venit vremea ca stapanii lui sa scape de el. Urmeaza in curand felul doi, si desertul. Sa vedeti voi ce ne vom distra cand ies la iveala escrocheriile lui pe care le-a facut din 2020. In mod special astept sa iasa la iveala escrocheriile imobiliare. Cica el iti construieste o casa in 12 zile. Sigur, cand nici intr-o luna nu reusesti sa rezolvi fundatia casei, Siemion reuseste sa o faca pe toata in nici 2 saptamani.
FACE PARTE DIN ACEASI U.M. CU SIMION , RESTUL E CANCAN
Tu esti doar un trol abject, platit de Mossad, sa o denigreze pe Sosoaca pentru ca ea nu tolereaza tupeul vostru. Ghici ce, curajul ei e contagios. Toata omenirea s-a trezit, nu va mai suporta.
Bravo auristi!
Dar cu pensiile speciale pentru mandatul 2020-2024 ce faceti?
Le incasati?
Din patriotism si din lupta anti-sistem accepta fiecare parlamentar USR vreo 50.000 de euro pentru un mandat?
Stiti ca daca va dati demisia inainte de incheierea mandatului puteti renunta la pensie speciala?
De ce nu o faceti? Din corectitutine? Sau va plac privilegiile pe cand un om obisnuit munceste zeci de ani pentru o pensie mica?
Sosoaca tocmai asta a facut: a demisionat din postul de senator cu o zi inainte sa i se incheie mandatul si ca atare NU va primi pensie speciala. De-aia iti recomand sa votezi SOS Romania la parlamentare.