Prima pagină » Local » Au vrut să treacă vama, dar s-au ales cu dosare penale! Ce nereguli au depistat polițiștii de frontieră

Au vrut să treacă vama, dar s-au ales cu dosare penale! Ce nereguli au depistat polițiștii de frontieră

09 iul. 2022, 02:00,
Violina GORCINSCHI în Local

Poliția de frontieră ieșeană a întocmit recent mai multe dosare penale în urma neregulilor găsite la mai mulți cetățeni ce au vrut să treacă vama încălcând legea sau s-au deplasat în localitățile de frontieră din circumscripția județului Iași având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

Agenții din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au sancționat mai multe persoane care au vrut să treacă vama neținând cont de reglementările în vigoare. Aceștia nu au avut de-a face doar la Vama Sculeni cu indivizi bănuiți că au încălcat legea, ci și în localitățile de frontieră ale județului Iași. Acum, bărbații sunt suspectați de săvârșirea de infracțiuni și s-au ales cu dosare penale.

 un agent de frontiera si un cetatean

Pe 7 iulie 2022, un ieșean a fost sancționat deoarece nu ar fi avut autoturismul înmatriculat

Doi cetățeni care au vrut să treacă vama, descoperiți cu nereguli și sancționați

o masina oprita si doi agenti de frontiera

În localitățile de frontieră Tomești și Vlădeni doi tineri au fost descoperiți conducând cu permisele suspendate

Pe data de 7 iulie 2022, la Vama Sculeni, doi indivizi, un cetățean român și un cetățean din Republica Moldova, au fost luați prin surprindere de agenții din frontieră când le-au spus că au încălcat grav legea. Bărbatul în vârstă de 46 de ani ar fi încercat să traverseze granița cu o asigurare de tip Carte Verde falsă.

„La Punctul de Trecere al Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților de control, un cetățean din Republica Moldova, care conducea un autoturism înmatriculat în Franța. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurării tip Carte Verde prezentată pentru autoturismul în cauză, cu ajutorul unuia dintre experții FRONTEX, au fost efectuate verificări specifice, în urma cărora s-a constatat că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals”, a transmis purtătorul de cuvânt al I.T.P.F. Iași, Denis Mihaela Lazăr.

Bărbatul este acum suspect pentru săvârșirea infracțiunilor fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

În aceeași zi, un ieșean în vârstă de 57 de ani a vrut să treacă vama cu mașina neînmatriculată. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autovehiculul este radiat din circulație de autorități din data de 7 iulie 2022. În cauză s-a întocmit dosar penal.

 un agent de frontiera care verifica actele

Polițiștii de frontieră au întocmit mai multe dosare penale în această săptămână

Doi tineri din Iași, prinși la volan cu permisele suspendate

 Vama Sculeni

La Vama Sculeni s-au efectuat controale amănunțite, iar cei cu abateri grave de la lege sunt suspectați de săvârșirea unor infracțiuni

Tot pe 7 iulie 2022, agenții din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră din Tomești au luat în vizor doi ieșeni deplasându-se prin localitățile Tomești și Vlădeni având permisele de conducere suspendate.

„Pe timpul desfășurării unor misiuni specifice, echipaje ale poliției de frontieră au oprit pentru control, în localitatea de frontieră Tomești, respectiv Vlădeni, două autoturisme înmatriculate în România, conduse de doi ieșeni în vârstă de 31, respectiv 33 de ani. Cu ocazia efectuării controalelor, existând suspiciuni cu privire la dreptul de conduce autovehicule ale celor doi tineri, polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora s-a constatat că bărbații au dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a săvârșirii unor abateri de la regimul circulației rutiere”, a declarat Denis Mihaela Lazăr, purtător de cuvânt în cadrul I.T.P.F. Iași.

Ieșenilor respectivi li s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. Cercetările sunt continuate în cazul celor doi tineri.

Polițiștii de frontieră au avut de furcă cu cetățeni care nu ar respecta legea, iar cei care au vrut să treacă vama având abateri grave de la reglementările legale au acum dosar penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *