Prima pagină » Sanatate » Au voie cardiacii în apă sărată? Un academician explică pericolele apei sărate pentru persoanele vulnerabile
Au voie cardiacii în apă sărată? Un academician explică pericolele apei sărate pentru persoanele vulnerabile

Au voie cardiacii în apă sărată? Un academician explică pericolele apei sărate pentru persoanele vulnerabile

14 sept. 2023, 10:54,
în Sanatate

Deși vara a luat sfârșit, mulți oameni continuă să se înghesuie pe plaje chiar și în luna septembrie. Profesorul academician Aydin Meric a oferit informații importante despre apa sărată și pericolele acesteia, și a explicat dacă au voie cardiacii în apă sărată. Lectorul universitar Aydin Meriç a împărtășit informații detaliate despre problemele ce pot fi întampinate timpul înotului și măsurile de precauție care trebuie luate.

Au voie cardiacii în apă sărată?

Aydin Meriç este lector la Universitatea Europeană din Lefke (EUL), Facultatea de Științe ale Sănătății, Departamentul de Fizioterapie și Reabilitare.

„Un pericol care ne pândește la mare este acela că șederea în apă pentru o perioadă prea lungă de timp poate fi periculoasă pentru pacienții cu tensiune arterială. Dacă stăm mai mult timp în apă, sarea dizolvată este absorbită de organism. Acest lucru crește conținutul de sare din organism, crescând astfel și tensiunea arterială a pacienților și crescând riscul de a dezvlta atacuri de cord”, a spus Meriç.

Academicianul a ținut să adauge că, deși înotul are în mod normal multiple beneficii pentru sănătate, acest lucru nu este valabil pentru anumite persoane. El a afirmat că înotul și statul în apă sărată pentru o perioadă îndelungată sunt riscante pentru persoanele care suferă de hipertensiune arterială.

“Riscul crește odată cu durata șederii în apă. Unele persoane trecute de vârsta mijlocie pot avea tensiune arterială cauzată de consumul prea mare de sare. În astfel de cazuri, oamenii ar trebui să înoate după ce li s-a măsurat tensiunea arterială. În plus, bolnavii de tensiune arterială care intră în mare pentru o perioadă scurtă de timp trebuie clătiți cu apă dulce imediat ce ies din apă. De asemenea, este foarte important ca aceste persoane să aibă pastile pentru tensiunea arterială cu ei. În aceste situații, ar fi mai sănătos ca oamenii să aleagă locuri precum lacuri, râuri și piscine în locul mării. Deoarece aerul cald și umiditatea combinate cu apa sărată din mare vor reprezenta un risc și mai mare pentru pacienții cu tensiune arterială. Un lucru foarte util pentru pacienții cu tensiune arterială cauzată de consumul de sare, este să bea apă cu sucul de la o lămâie proaspăt stoarsă înainte de a intra în mare și, de asemenea, cel mai important este ca pacienții cu tensiune arterială să consulte un medicul înainte de veni la mare”, ne sfătuiește expertul.

Deficiența de minerale provoacă crampe musculare

Specialistul a atenționat în legătură cu crampele ce pot apărea în timpul înotului.

„Contracțiile involuntare care pot fi observate în unul sau mai multe fascicule musculare, uneori de scurtă durată, iar alteori de o durată prelungită, se numesc crampe”, a spus academicianul.

Acesta a explicat că deficitul de minerale împreună cu pierderea apei din organism (de exemplu atunci când transpirăm) sunt factori foarte importanți în apariția crampelor musculare. Meric a subliniat că în timp ce anumite deficiențe minerale precum magneziul, potasiul și calciul pregătesc terenul pentru crampele musculare, principala problemă este când nu ne dăm interesul să cunoaștem cauza exactă a acestora. Acesta a adugat că malnutriția, dializă, utilizarea diureticelor, diabetul, tulburările circulatorii și consumul de alcool se regăsesc printre cauzele acestor crampe.

„Deficitul de vitamina D se poate manifesta prin crampe datorită relației sale cu calciul. Exercițiile intense care provoacă pierderi excesive de lichide și electroliți prin transpirație sau respirație, pot și ele provoca crampe. Crampele sunt mai frecvente la persoanele care sunt active pe plajă la soare și apoi merg în mare să înoate. În timpul crampei, (…) grupa musculară implicată devine inutilizabilă. În general, mușchii gambei și piciorului sunt implicați”, a spus Meriç.

Acesta sfătuiește persoanele care pățesc acest lucru în mare sau în piscină, să încerce să înoate până la mal calm, fără a se panica, sau să ceara ajutor celor din apropiere.

“Nu trebuie să uităm că panica poate accelera crampele musculare. Putem încerca să le ameliorăm prin mișcări ușoare sau masându-ți piciorul. Când persoana ajunge la țărm, trebuie să fie întinsă pe o suprafață plană, în timp ce se încearcă restabilirea mobilității piciorului. Trebuie aplicată o presiune ușoară asupra mușchilor gambei, iar piciorul pacientului trebuie mișcat înainte și înapoi pentru a ajuta la reducerea crampei”, a adăugat el.

Profesorul Meric a oferit câteva sfaturi cu privire la ceea ce ar trebui luat în considerare pentru a preveni crampele.

„Ar trebui avut grijă la pierderea de lichide, trebuie consumată mai multă apă și efectuarea de exerciții de întindere la intervale regulate înainte de a înota. Iar dacă aceste crampe se repetă, trebuie consultat un medic. În spatele unor crampe se pot ascunde o diversitate de boli. Din acest motiv, dacă reapar sau sunt de o durată foarte mare, ar trebui să consultați medicul”, a explicat profesorul.

Profesorul academician Aydin Meric a oferit informații importante despre apă sărată și pericolele acesteia, și a explicat dacă au voie cardiacii în apă sărată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`