Mai mulți locuitori din Valea Adâncă se plâng că au investit 80.000 de lei pentru canalizare, iar ApaVital Iași le-a sistat serviciile. Acum, toate dejecțiile se varsă direct pe drumul din fața caselor acestora. Compania precizează că există 14 familii ce s-au branșat ilegal la sistemul de apă și canalizare, prin urmare măsura luată de aceștia este legală. Conducerea Primăriei Miroslava este conștientă de astfel de acte, dar sancțiunile sunt aplicate de către furnizorul de servicii
Sistemul de canalizare este subiect de discordie între câteva familii din localitatea Valea Adâncă, Primăria comunei Miroslava și compania ApaVital Iași. Deși s-au branșat ilegal, tot aceștia sunt nemulțumiți. Apa plină de reziduuri refulează acum în stradă. Până când cei implicați nu vor realiza proiectul, nu își vor obține avizele și nu vor plăti datoriile aferente proiectului, compania de apă-canal se află în imposibilitatea de a remedia problema. Lamentările celor branșați ilegal sunt nefondate, potrivit legii.
Au plătit 80.000 de lei pentru canalizare, dar au uitat să ceară avizele de la ApaVital
Mai mulți locuitori de pe strada Îngustă, din localitatea Valea Adâncă, au ajuns la disperare din cauza sistemului de canalizare. Aceștia pretind că au fost îndemnați să se descurce singuri pentru a realiza infrastructura de canalizare de pe strada pe care locuiesc. Tot sistemul i-ar fi costat pe fiecare în parte suma de 7.000 de lei. Totalul investiției ar fi fost de 80.000 de lei.
Localnicii sunt nemulțumiți, întrucât ApaVital ar fi refuzat să extindă sistemul de canalizare, deși aceștia se află la o distanță foarte mică de municipiul Iași.
„Toată apa menajeră, dejecțiile și mizeriile ies în stradă. Dacă ați ști cum miroase… Nici nu pot să vă descriu! ApaVital a implementat sistemul de canalizare și la 40 km de Iași, iar noi, care stăm la 500 m distanță, nu beneficiem de nimic“, precizează Iulian Feraru, un locuitor de pe strada Îngustă.
Reprezentanții Primăriei Miroslava precizează că știu de existența mai multor familii ce s-au gândit să se gospodărească singuri, dar fără să respecte legea. Există persoane ce s-au branșat de ani buni de zile la rețeaua de apă și canalizare, dar care au fost surprinse când au aflat că aceste servicii se plătesc.
Proiecte pentru extinderea canalizării și a rețelei de apă în zona metropolitană au fost anunțate. Peste 100 de localități din județul Iași vor beneficia de astfel de facilități prin proiecte pe bani europeni.
Racordare clandestină la sistemul public de canalizare
Familiile din Valea Adâncă sunt nemulțumite de faptul că sistemul de canalizare în care au investit le-a fost întrerupt. Aceștia îi acuză pe cei de la ApaVital că au venit și l-au oprit, fără a le preciza motivul. Practic, reprezentanții companiei de apă și canal au întreprins lucrări de sistare a scurgerii apei menajere.
„În Valea Adâncă a fost depistată o extindere a rețelei de canalizare, construită de proprietarii unui număr de 14 familii, racordată clandestin la sistemul public de canalizare fără aviz din partea operatorului și fără contract de furnizare. Întrucât legislația specifică nu permite furnizarea de servicii fără contract, extinderea a fost blocată până la prezentarea unui proiect al extinderii, obținerea avizului și încheierea contractului. Totodată, vor trebui achitate sumele aferente consumului de servicii de canalizare clandestine“, menționează Răzvan Manolache, șef al serviciului de marketing relații cu publicul ApaVital Iași.
Situația în care au ajuns câteva familii din Valea Adâncă din cauza inconștienței pe care au manifestat-o poate fi rezolvată. Cei implicați își pot plăti datoriile, pot obține avizele necesare, iar apoi vor beneficia de sistemul de canalizare.
Deși au investit 80.000 de lei pentru canalizare, proiectul și avizele sunt la fel de importante pentru racordarea în legalitate la sistem. În cazul de față, cei implicați riscă sancțiuni, conform legii.
Toata stima, toata slava
Pentru cei din Miroslava,
Mai ales in Valea-Adanca
Unde lumea sta sa planga….
S-au legat fraudulos
Si-acum au ra..hat pe jos !
De avize „au uitat”…
Clandestin s-au racordat !
Acum nu mai au veceu…
Fac in punga de 1 leu !
Cine le-a facut lucrarea? NU cumva un salariat ApaVital? N-a ajuns jupanu Gogoi si pe acolo?El e specialist in de astea
Clanul Tatu lea facut lucrarea. Marii specialisti in apa-canal- racorduri ilegale.
Au încercat o șmecherie românească dar au luat-o în barbă fraierii, noi plătim facturi lună de lună și ei sunt șmecheri, fac canalizare pe șest. Acum stați cu rahatul la nas panarame de oameni ce sunteți.
Primăria face un PUZ pe baza căruia ar trebui sa dezvolte și rețelele de apă,canal,gaz și electricitate.Taxe și impozite colectează de la toți cetățenii legal…dar de canalizare și apă,gaz nu beneficiază toată lumea…Daca primăria și-ar face treabă corect nu ar fi genul acesta de probleme.
Și cei care comentează de cei care s-au branșat ilegal ar trebui să tacă….sa nu se trezeasca cu un bloc in imediata vecinătate și atunci sa nu facă față canalizarea și să le refuleze canalizarea in case…Atunci sa vad cu legea in mana cum o joaca….
Clanul de la conducerea ApaMortal trebuie sa știe, doar Dorus e mana în mana cu clanul Tatu&Mihailescu(asa numitul clan „TiganiiPrafuiti”), împart banii bara-bara.
bravo aline zile ca le zicibine ,vezi poate te da dorus si pe tine afara
Familia Mihăilescu, fiul și tatăl, plus cumătrii Tatu( borcoiul de Ion, Gheorghe și Gheorghita) se cred șefi pe ApaMortal, fura tot ce prind, de la scule mici, salopete, motopompe, maiuri, aparte de sudura, etc. Sunt mana în mâna cu cei de la protecția muncii, de la casari și chiar de la control. Folosesc personalul din subordine pentru lucrări particulare cât și treburi gospodărești. Oricum nu se ia nimeni de iei ca știu unde sa cotizeze: Dorus , Dumitraș, Casian
Familia tatu ii are pe toți cei din conducere la mana. Lea lucrat casele în care aceștia stau.
Lea făcut toate ciubucurlile acestora