O parte din cei care s-au înscris în programul de minimis, derulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), au încasat deja banii promiși. Toți cei 321 de apicultori vor încasa banii până la sfârșitul lunii. Ajutorul de la stat pe care îl vor încasa este un sprijin plătit pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie-mai 2019 asupra sectorului apicol. Ajutorul de minimis pentru apicultură se acordă întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectorul apicol, în domeniul producției primare, pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în primăvara acestui an astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producție. Valoarea totală a ajutorului de minimis pentru creșterea albinelor nu poate depăși suma de 20.000 de euro/beneficiar pe durata a 3 exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.