Absolvenții de liceu au avut varianta 6 de rezolvat la examenul național de Bacalaureat 2022. Subiectele primite au fost adecvate profilului, cu cerințe diferite pentru profilurile teoretice/vocaționale față de cele umaniste.
Ca de obicei, proba de examen a fost bazată, pe trei părți – în prima parte este vorba despre 5 cerințe notate cu câte 6 puncte fiecare, care au ca suport un text la prima vedere.
Textul suport a fost din Nicolae Iorga, mai precis „Doamna Elena Cuza”, iar elevii au avut, la subiectul I.B., de scris un text de minimum 150 cuvinte, notat cu 20 de puncte, în care să argumenteze „dacă întâlnirea cu o personalitate (istorică, socială, culturală etc.) produce sau nu emoție, raportându-se atât la informațiile din fragmentul extras din textul Doamna Elena Cuza de Nicolae Iorga, cât și la experiența personală sau culturală”.
Subiectul al II-lea, fiind notat cu 10 punte, a fost o argumentare a perspectivei narative într-un text de Cezar Petrescu – Întunecare.
Iar la subiectul al III-lea, tinerii au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile unei comedii studiate, subiect notat cu 30 de puncte.