Prima pagină » Economic Local » Au apărut noi modificări în circulația mijloacelor de transport public din Iași
Au apărut noi modificări în circulația mijloacelor de transport public din Iași

Au apărut noi modificări în circulația mijloacelor de transport public din Iași

11 nov. 2019, 04:00,
Vlad Alexa în Economic Local

În această perioadă, conducerea CTP Iași face o serie de modificări în circulația autobuzelor și tramvaielor. Concret, stația de autobuz Pleiada, de pe sensul de mers catre Plopii fără soț, este mutată cu 150 de metri înspre Bucium. Aceasta se află acum după intersecția cu Strada Vișan. Decizia aparține Comisiei de circulație, din cadrul Primăriei Municipiului Iași.
De asemenea, începând din această săptămână, autobuzele de pe traseul 49 au o frecvență de 30 de minute zilnic. Acestea vor circula pe itinerariul Târgu Cucu – Cimitirul „Sf. Petru și Pavel” – Complex Roua Residence. Măsura se menține până pe data de 30 aprilie 2020.

„Prima cursă este stabilită la ora 06:45, iar ultima, la 20:15, din Târgu-Cucu. În această perioadă, traseul 48 Târgu Cucu – Ciric va fi suspendat”, au declarat reprezentanții Companiei de Transport Public Iași.

Reduceri acordate locuitorilor din Zona Metropolitană Iași

Compania de Transport Public Iași va aplica noi tarife în cazul studenților și elevilor care au domiciliul sau reședința în zona 2, adică cea aflată în afara limitei administrative a Municipiului Iași. În acest sens, se lucrează la un proiect de hotărâre care urmează să fie aprobat de consilierii locali.
Concret, abonamentul lunar valabil pentru două zone va avea un tarif redus de 70 de lei, față de 55,00 lei cât este în prezent. Mai mult, abonamentul pentru cele două zone, pentru 7 zile, va costa 20 de lei, față de prețul actual de 15 lei.

„Elevii și studenți vor plăti aceste prețuri până în momentul în care comunele aflate în zona 2 vor adopta hotărâri de consiliu local prin care vor acoperi subvenționarea acestor tichete de călătorie”, au explicat reprezentanții CTP Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`