Prima pagină » Local » Atenționare privind calitatea aerului în județul Iași

Atenționare privind calitatea aerului în județul Iași

07 nov. 2024, 15:16,
Redacția BZI în Local

Perioada rece din an vine cu depășiri la indicatorii de calitate a aerului. Valorile crescute ale concentrațiilor de poluanți monitorizați în stații se înregistrează pe fondul cumulării emisiilor din diverse surse (arderi, trafic rutier, șantiere, activități industriale, incendii, ale surse locale) potențate de condițiile meteo nefavorabile dispersiei poluanților atmosferici.

În ultimele 24 de ore, în toate stațiile de monitorizare a calității aerului din judetul Iași s-au înregistrat concentrații crescute ale poluaților PM10 și PM2,5. Maximele au fost  între orele 19 și 21.00 ale zilei de ieri, 6 noiembrie.  Valorile orare au depășit de cca 3 ori limita zilnică admisă pentru particule în suspensie PM10 și de aproape 5 ori limita anuală admisă pentru PM2,5. În aceste condiții, indicele general de calitate a aerului a fost de la “Rău” la “Foarte rău”.

Concentrațiile poluanților gazoși SO2, NO2, CO au crescut ușor și ele în același interval orar, fără însă a se depăși limitele maxim admise.

Valorile crescute se înregistrează pe fondul cumulării emisiilor din diverse surse și sunt potențate de  manifestarea unor fenomene meteo nefavorabile dispersiei. Astfel, în intervalul 5-7 noiembrie s-au înregistrat perioade cu calm atmosferic, iar pe 6 și 7 noiembrie inversiunile termice au fost mai pronunțate decât cele din zilele anterioare.

Sursele principale de emisii în aceasta perioadă sunt arderile de combustibil pentru încălzirea rezidențială la care de adaugă traficul aglomerat, activitatea în șantiere, industrie, salubritate, diverse incendii. Creșterea nivelului poluanților peste limitele admise este amplificată și de frecvența mai mare de manifestare în această perioadă rece a unor condiții meteo regionale și locale total nefavorabile dispersiei: inversiune termică accentuată, calm atmosferic, ceață, fenomene ce favorizează acumularea poluanților și mentinerea lor la nivelul solului, fără posibilitatea de dispersie, și care duc la alterarea calității aerului.

Recomandăm ca în astfel de perioade, ce se pot repeta pe parcursul sezonului rece, grupurile vulnerabile precum copiii, bătrânii, cei cu afecțiuni respiratorii sau alergii, să evite ieșirile/deplasările de durată în aer liber.

Calitatea aerului în timp real poate fi urmărită pe pagina web www.calitateaer.ro. Aici se vizualizează informații actualizate orar, aflate în curs de validare și certificare.

Toate depășirile valorilor limită zilnice pentru protecția sănătății umane înregistrate de Agenția pentru Protecția Mediului Iaşi sunt notificate, conform procedurilor, autorităților implicate în realizarea măsurilor necesare pentru reducerea poluării: primării, Comisariatul Iaşi al Gărzii Naţionale de Mediu, Consiliul Judeţean, Instituția Prefectului, Direcția de Sănătate Publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`