Primăria a început să monteze popicii pentru delimitarea benzii unice din zona Nicolina, extinsă până în zona CUG, la Rond Vechi-Selgros. În următoarea etapă, delimitarea benzii unice se va face până la rondul de tramvai de la Tehnopolis. Primarul Mihai Chirica a explicat și de ce a fost luată o asemenea decizie, spre nemulțumirea conducătorilor auto
Surpriză pentru conducătorii auto din municipiul Iași. Cei care circulă în zona Nicolina-CUG și spre ieșirea din municipiul Iași vor trebui să se obișnuiască cu o bandă unică pentru transportul în comun mult mai mare. De ieri, 30 septembrie 2021, a început amenajarea acestuia după intersecția cu strada Sălciilor până la Rond Vechi, zona magazinului Selgros. Conducerea Primăriei Iași a dat și primele detalii despre extinderea benzii unice, după ce au fost luate și ultimele avize pentru acest lucru.
Bandă unică extinsă până la Rond Vechi în zona CUG
Primarul Mihai Chirica a explicat și de ce s-a ajuns la o asemenea decizie, privind extinderea benzii unice pentru transportul în comun.
„În cursul zilei de ieri (miercuri, 29 septembrie 2021) a fost primit avizul de la Servicul Rutier al Poliției ieșene,alături de alte avize de circulație. Această bandă va fi prelungită, în etapa 2, de la strada Sălciilor până la Rond CUG. Avem la dispoziție 11 mii de popice cu sisteme vizuale pe timp de noapte, pe care le vom monta din această noapte (joi, 30 septembrie 2021). Sperăm ca în două-trei zile să terminăm „, a spus primarul Mihai Chirica.
Decizia privind extinderea benzii unice a fost luată încă de zilele trecute în Comisia de Circulație a municipalității.
Cine va putea circula pe banda unică din Nicolina?
Conducerea Primăriei a arătat și ce mijloace de transport vor putea circula pe porțiunea respectivă dintre Rond Vechi până în Podu Roș.
„O să încercăm în primă fază să obișnuim conducătorii auto cu această bandă unică. Au voie să circule mijloacele de transport în comun alături de taxiurile reglementate, mijloacele de intervenție și mașinile corp diplomatic. Nici primarul nu are voie”, a mai spus primarul Mihai Chirica.
Edilul a spus că se așteaptă la nemulțumiri din partea șoferilor.
„Vom gestiona nemulțumirile conducătorilor auto într-o manieră rezonabilă, prin prezența polițiștilor acolo. Eficiența benzii unice poate fi ușor demonstrată. Până la banda unică, mijlocul de transport poate să ajungă până la 40 de minute din capăt CUG până la strada Sălciilor. După care, mijlocul de transport face până în Piața Unirii doar 12 minute. Banda unică rezervată este ocupată de mașini care ajung la fel de greu ca tramvaiele”, a mai spus edilul Iașului.
Scandal cu șoferii care circulă în municipiul Iași
Primarul a mai spus că legislația din România nu este respectată de către conducătorii auto și că aceștia nu dau prioritate mijloacelor de transport în comun.
„Legislația din România spune că nu ai ce căuta pe linia de tramvai. Ești obligat prin Ordonanța 95 să eliberezi linia de tramvai la apropierea mijlocului de transport în comun. Șoferii nu au ce căuta pe linia de tramvai. În mod normal nu ar fi trebuit să punem popice acolo. Pentru circulație vor rămâne tot două benzi, cea de lângă bordură și cea de lângă popice. Mașinile de pe lâgă bordură trebuie să elibereze carosabilul. Se vor încinge spiritele, dar ușor-ușor se va înțelege”, a mai spus Mihai Chirica.
Banda unică va fi extinsă până la rondul de tramvai din CUG
Conducerea Primăriei a precizat că banda unică va fi extinsă ulterior până la rondul de tramvai de la Tehnopolis. Decizia legată de implementarea benzii unice a fost luată încă din primăvara acestui an.
„Etapa a treia va fi între Selgros și capăt CUG, respectiv rondul de tramvai, urmând a filtra și acolo mașinile. Nu ar avea ce căuta mașinile pe langă peron. Au fost foarte multe accidente din această cauză. Camioanele au rupt peroanele, au fost accidente rutiere mortale după ce au intrat pe peron și altele”, a mai spus edilul Iașului.